Cehia şi Polonia cer o înăsprire a politicii europene în domeniul migraţiei

163
< 1 min citire
Cehia şi Polonia cer o înăsprire a politicii europene în domeniul migraţiei - 1-1728545830.jpg
Prim-ministrul ceh, Petr Fiala, şi omologul său polonez, Donald Tusk, au cerut o înăsprire a politicii europene în domeniul migraţiei la încheierea unei reuniuni a guvernelor celor două ţări, care a avut loc la Praga, transmite agenţia AFP.
Două ţări care au primit numeroşi refugiaţi ucraineni, dar care sunt, de asemenea, afectate de presiunea migratorie orchestrată conform acestora de Rusia şi Belarus, Cehia şi Polonia cer o mai bună protecţie a frontierelor externe ale UE, criticând restabilirea frontierelor interne, aşa cum a procedat Germania, care nu a fost totuşi menţionată în declaraţiile publice ale celor doi înalţi oficiali.
Trebuie să convingem ceilalţi parteneri din UE că sarcina UE consistă în a proteja frontierele externe şi a reduce la minimum imigraţia ilegală şi nu în a crea frontiere interne şi a căuta mecanisme pentru a deplasa în toate sensurile grupuri de migranţi ilegali în întreaga Europă", a declarat premierul Donald Tusk la o conferinţă de presă comună cu omologul ceh.
La rândul său, premierul Petr Fiala s-a declarat în favoarea unei versiuni mai stricte şi diferite a pactului UE privind migraţia, care ar urma să intre în vigoare abia în 2026. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0384 secunde