Criză politică în Franţa. Socialiştii depun moţiune de cenzură contra guvernului

95
< 1 min citire
Criză politică în Franţa. Socialiştii depun moţiune de cenzură contra guvernului - 1-1750841127.jpg
Socialiştii francezi vor depune o moţiune de cenzură împotriva premierului Francois Bayrou după ce negocierile despre reforma sistemului de pensii au eşuat, informează agenţia Reuters.
Discuţiile între reprezentanţii sindicatelor şi ai patronatelor au durat câteva luni, iar la final, nu s-a ajuns la un compromis asupra amendării nepopularei reforme a pensiilor din 2023 prin care vârsta de pensionare va creşte gradual de la 62 la 64 de ani.
Acest eşec al negocierilor îl pune pe premierul Bayrou într-o poziţie extrem de vulnerabilă. Coaliţia guvernamentală ce reuneşte alianţa Împreună şi partidul conservator Republicanii ar putea cădea în orice moment dacă partidele de extremă stânga sau extremă dreapta ar susţine simultan o moţiune de cenzură. De asemenea, eşecul tratativelor despre reforma pensiilor face şi mai dificile discuţiile privind bugetul pentru 2026, în contextul în care guvernul încearcă să forţeze tăieri de cheltuieli însumând 40 de miliarde de euro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0686 secunde