Băncile din România și-au gonit clienții prin practicarea unor tarife și comisioane netransparente și a unor dobânzi mult prea "variabile", iar acum, pentru a recupera din deficitul de imagine, își reorientează politica prin promovarea ofertelor de credit pe termen lung, cu dobânzi fixe și comisioane transparente.
Când a decis reducerea la zero a rezervelor minime obligatorii, în valută, pe termen lung, Banca Națională a României a avut în vedere, printre altele, deblocarea sectorului de credite pentru investiții imobiliare, cu termen de rambursare mai lung.
Băncile vin în această perioadă, cu oferte de astfel de credite cu dobânzi fixe, chiar pe toată perioada de creditare, și cu comisioane la vedere.
Banca Comercială Română (BCR) oferă creditul "Rezidențial Extra/Super BCR", pe maxim 30 de ani, solicitantul putând opta, în funcție de destinația creditului, să nu plătească un avans. Împrumutul poate acoperi chiar și 100% din valoarea investiției, cu poate avea o valoare de maxim 400.000 de euro, pentru creditele cu avans cuprins între 10% și 25%. Dacă nu se plătește avans, valoarea maximă a împrumutului nu poate depăși 300.000 de euro. Dobânda este fixă pe întreaga perioadă de creditare, de la 9,5% pe an, pentru un credit în euro pe maxim 10 ani, până la 11%, pentru un împrumut ban-car în euro de 25 - 30 ani. Solicitantul însă, trebuie să vină cu un aport de minim 25% din valoare investiției.
La Raiffeisen Bank, poți contracta creditul "Casa Ta", în lei sau valută, pe maxim 30 de ani, în valoare de cel mult 200.000 de euro. Pentru facilitarea încheierii contractului cu banca, se acceptă o gamă largă de venituri (salarii, pensii, venituri din chirii, din activități independente). Analiza documentației de credit este gratuită. De data aceasta, dobânda este variabilă, în prezent situându-se la nivelul de 9,9%, pentru euro și 18,61%, la lei. Nu există comision lunar, iar comisionul de procesare este de 1,9% din valoare împrumutului.
Creditul "Habitat", de la BRD Groupe Societe Generale, este un împrumut în lei, de minim 50.000 de lei, pe cel puțin 10 ani, cu dobândă indexabilă, în funcție de indicele monetar de referință, la care se adaugă o marjă fixă. Comisionul de întocmire a dosarului este de 1%, pentru lei și 1,8%, pentru valută. De asemenea, banca va lua un comision lunar de gestionare a creditului, de 0,1% sau 0,15%, pentru un împrumut în lei, respectiv în valută.
Intesa SanPaolo Bank, instituție financiară aflată în primele 50 dintre cele mai sigure bănci din lume, oferă clienților creditul ipotecar, pe maxim 35 ani, ce poate fi accesat de persoanele cu un venit minim 450 de lei și cu o vechime de cel puțin 12 luni. Solicitantul poate veni cu trei codebitori, pentru a se încadra la un credit pentru o sumă mai mare. Dobânda la un împrumut în lei este variabilă și se calculează prin însumarea indicelui Robor pe luna respectivă și marja fixă de 3,75%. Comisionul de acordare este de 2,25%.
Creditul ipotecar de la ING Bank are o dobândă de 9,5%, respectiv de 14,5%, pentru împrumuturile în euro, respectiv în lei și un comision de acordare de 1%. Pentru un avans de peste 15%, la creditele în lei se poate acorda și o dobândă mai mică. Garantarea se face cu noua casă achiziționată, iar venitul lunar net pe familie trebuie să fie de minim 1.200 de lei, pentru creditul în lei, sau minim 1.800 de lei, pentru cel în euro.
La Banca Transilvania, dacă contractezi creditul ipotecar în euro, ai o dobândă promoțională fixă, de 8% pe an, până la 1 ianuarie 2011. Valoarea împrumutului nu poate depăși 250.000 de euro, iar avansul trebuie să fie de minim 15%.Taxa de redactare a documentației este de 200 de euro, iar taxa anuală de administrare - 150 lei.