Prin proiectele cu finanțare comunitară

Elevii constănțeni corectează imaginea României în Europa

509
4 min citire
Majoritatea celor aflați, ieri, în holul Palatului Copiilor și care participă la Concursul național "Made for Europe" erau uniți de același gând: cum să corectăm imaginea atât de urâtă pe care ne-au construit-o semenii în Europa. Competiția, ce vizează valorizarea și promovarea experiențelor pozitive în derularea proiectelor finanțate prin programe comunitare, a adunat la startul ei 19 proiecte, din care 13 sunt realizate în parteneriate cu alte țări.
"Hall of Mirrors"
Coordonatoarea proiectului prezentat de Școala "Dimitrie Cantemir" Constanța, prof. Andreea Bratu, ne-a declarat că a primit finanțare de la Uniunea Europeană în 2007. "La vremea respectivă am fost prima școală generală care a obținut un asemenea proiect. Partenerii noștri sunt din Austria, Franța, Anglia, Norvegia și Suedia și noi suntem cei mai mici, ei fiind din ciclul liceal. Scopul proiectului este combaterea prejudecăților și a discriminării. Ultima întrunire a fost chiar la Constanța, ocazie cu care partenerii noștri ne-au declarat că s-au simțit, după spectacolul folcloric de la Murfatlar, adevărate VIP-uri", a declarat Andreea Bratu.
Ea spune că cel mai important i s-a părut întâlnirea din Franța, de la Limours, în vecinătatea Parisului, unde românii au prezentat un spectacol legat de stereotipiile legate de Anglia. "Pe noi ne-au reprezentat norvegienii, care s-au îmbrăcat în costume populare și au prezentat un dans și apoi au urcat pe scenă o Nadia și un Adrian Mutu.
În luna mai, fiecare ne vom reprezenta țara și ne dorim să găsim o cale de a distorsiona imaginea urâtă pe care o are România în momentul de față. Până în acest punct, suntem foarte fericiți că am reușit să schimbăm ceva în modul cum privesc România", a mai adăugat Andreea Bratu.
"Valorizarea prin formare a tradițiilor locale"
Colegiul "Dobrogea" Castelu derulează proiecte cu finanțare comunitară din anul 2001 și a fost prima școală din județul Constanța care a accesat proiecte Leonardo da Vinci. Pe-atunci se numea Grup Școlar Agricol Castelu.
Ieri, la Palatul Copiilor, s-a prezentat cu un stand compus din 23 de proiecte, parte finalizate, parte în derulare, iar în concurs cu două produse: un joc educațional adresat copiilor, realizat printr-un proiect pilot Leonardo da Vinci, și o culegere de rețete tradiționale din zona Dobrogea, realizată prin proiectul pentru învățământul rural.
"Europa Plus"
Prof. Adriana David ne-a pre-zentat proiectul dezvoltat de Grupul Școlar "Lazăr Edeleanu" din Năvodari și care vizează un schimb interculturar, având ca parteneri colegi din Anglia, Italia. "În cadrul schimbului de tehnici și metode de predare realizat de-a lungul vizitelor peste hotare, ocazie cu care am asistat la ore, am constatat că poate copiii lor nu învață mai mult, dar știu că evaluarea este corectă și trebuie să dispună de un anumit bagaj de cunoștințe. La italieni am văzut că dacă nu au baremul minim de cunoștințe, fac cursuri de vară, deci și ei rămân repetenți, ceea ce nu credeam. Am mai descoperit că au un sistem de asistenți care se ocupă de prezența la ore, de nivelul de acumulări de cunoștințe, de relația părinți-copii - ceea ce ne-ar trebui și nouă -, persoane plătite special pentru acest lucru, care monitorizează absolut tot. Din păcate, doar o parte din experiența acumulată poate fi aplicată, întrucât noi nu avem infrastructura necesară, ceea ce aș dori să se mai miște și la noi".
"Jurnalistul castelan"
Elevii și cadrele didactice de la Școala cu clasele I-VIII Castelu au mai încercat și acum câțiva ani să demareze acest proiect, dar, pentru că și-au dat seama că e foarte greu, au accesat un Proiect pentru învățământul rural prin intermediul Unității județene de Implementare a Proiectelor din cadrul Palatului Copiilor. Prof. Alibec Denis, profesor de limba română, coordonatoarea proiectului ne declara că este foarte mândră de ceea ce au reușit. "Cu acest proiect am putut să ne deschidem alte uși, cum ar fi acum un proiect Comenius, în derulare, pe probleme de mediu".
"Omul sfințește mediul"
Prof. Carmen Mânea, coor-donatoarea proiectului inițiat de Grupul Școlar "C.A. Rosetti", ne-a declarat că, în concurs, ei participă cu o caravană pe care au efectuat-o în vacanța intersemestrială la șase școli din județ, respectiv Cumpăna, Agigea, Tuzla, 23 August, Valu lui Traian și la Liceul Teoretic din Murfatlar. Cu această ocazie le-au fost prezentate elevilor soluții pentru cum am putea să păstrăm un mediu curat pentru cei care vin după noi
"Auditoriul a fost format din elevi de cele mai diverse vârste, pe segmentul a VII-a - a VIII-a, curiozitatea fiind stârnită și de faptul că învață chimie, biologie și se dezvoltă abilități ecologice. În luna aprilie, va avea loc vernisajul unei expoziții de fotografii pe tema «Priviți frumusețile naturii dăruite de apă!» și, de asemenea, un bal al naturii, cu costume realizate din materiale reciclabile". Prof. Carmen Rădulescu ne-a declarat că le-au prezentat copiilor lucruri foarte concrete, de genul ce am putea face noi acasă sau la școală ori în excursie sau vacanță pentru a păstra un mediu curat. "Sperăm că am ridicat în conștiința copiilor anumite semne de întrebare vizând problemele de mediu și ce se întâmplă în jurul nostru. Ni s-a sugerat că ar fi trebuit să mergem și în oraș, pentru că sunt zone în care mediul suferă foarte mult".
v v v
Astăzi va avea loc jurizarea proiectelor, urmând să fie desemnate cele care vor merge mai departe la faza națională, ce se va desfășura în perioada 9-12 aprilie, în județul Bihor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0348 secunde