412 cadre didactice constănțene vor primi gradație de merit

634
< 1 min citire
Până pe 27 martie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța trebuie să înainteze Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, conform metodologiei, listele cu cadrele didactice care au fost stabilite să beneficieze de gradație de merit, în urma analizării celor 551 dosare înscrise spre aprobare. În ultima ședință de consiliu de administrație, ce a avut loc luni, 23 martie, după studierea celor 68 de contestații depuse, s-a hotărât atribuirea a 412 gradații de merit pentru 29 directori, opt directori adjuncți și 375 de cadre didactice din județ. Acestea vor primi, timp de patru ani, cu începere de la 1 iulie, salarii mărite cu o cincime din venitul lunar de bază.
Cel mai târziu pe 29 mai trebuie elaborat ordinul de ministru pentru aprobarea gradațiilor de merit. Au primit gradații de merit cadrele didactice/didactice auxiliare care au o vechime de minim trei ani în învățământul preuniversitar și care au obținut calificativul "foarte bine" în ultimii 4 ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0322 secunde