Fostul lider al PNG Constanța s-a înscris în PD-L

305
2 min citire
George Măndilă, fostul președinte al Organizației Județene a PNG Constanța este, de la sfârșitul lunii noiembrie 2008, pedelist cu acte-n regulă. Conform propriilor declarații, Măndilă și-a depus cererea de adeziune la PD-L cu o zi înainte de alegerile parlamentare. Intrarea lui în rândul democrat-liberalilor constănțeni a fost confirmată și de Constantin Avătafului, membru al Biroului Permanent Județean al PD-L, cererea lui Măndilă trecând de votul conducerii partidului la două săptămâni de la depunere.
Contactat telefonic, fostul președinte al penegiștilor constănțeni a mărturisit că intrarea sa în Partidul Democrat-Liberal a avut loc, într-adevăr, la finele anului trecut și că motivele care au stat la baza "reorientării" sale politice sunt, "în primul rând, doctrina de dreapta a PD-L- ului, și apoi relațiile foarte bune întreținute de-a lungul anilor atât cu membrii din Organizația Municipală, cât și cu cei din Organizația Județeană a Partidului Democrat-Liberal". "Doctrinar, PD-L-ul a fost cel mai aproape de mine", a explicat George Măndilă.
În plus, el a afirmat, de asemenea, că deși decizia sa de a debarca de la PNG la PD-L este una personală, ea se înscrie în trendul național, care constă, propriu zis, în intenția de fuziune prin absorbție a PNG-ului cu PD-L. "Pentru moment, însă, nu există o dată certă la care acest eveniment s-ar putea întâmpla. Dar se pare, totuși, că peste aproximativ două luni fuziunea ar putea avea loc", a menționat George Măndilă.
Cât privește viitorul partidului în care a intrat de curând, Măndilă s-a declarat optimist. Astfel, în opinia sa, "PD-L este în plină cursă de poziționare pe locul întâi în clasamentul partidelor politice din România". "Mai mult decât atât", a adăugat el, "eu cred că PD-L va devansa PSD-ul". Nu în ultimul rând, fostul penegist a precizat și că prevede, la alegerile europarlamentare din luna iunie, că democrat-liberalii vor înregistra un scor de 38-40 de procente.
În legătură cu eventualitatea reactivării Organizației Județene a PNG, despre care actualul lider, Gigi Alexa, a declarat, în urmă cu câteva luni, că este practic inexistentă, Măndilă a afirmat că nu este exclus ca și aceasta din urmă să se alăture PD-L-ului. "Știu că a rămas la alegerea fiecărei organizații în parte dacă face sau nu pasul de a trece la PD-L. În orice caz, personal sunt convins că vor fi foarte mulți doritori, deja am semnale în sensul acesta", a conchis George Măndilă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0324 secunde