Descoperă ce
meserii ar putea dispărea în România până în 2030, potrivit Jooble, din cauza
automatizării și digitalizării.
Ai observat și tu că în
ultima vreme parcă tot mai mulți oameni caută joburi in diverse colțuri de
lume? Unii caută
locuri de muncă Olanda,
alții în Germania sau alte țări, și nu neapărat pentru aventură sau chef de
ducă, ci pentru că simt că în România joburile lor nu mai au viitor. Și sincer,
nu-i pot învinui. Uite, Jooble tocmai a scos o analiză super interesantă despre
ce meserii riscă să dispară aproape complet până în 2030 din cauza
automatizării, digitalizării și a schimbărilor economice. Spoiler: nu doar
„muncile fizice” sunt afectate.
Nu știu tu, dar eu abia m-am
obișnuit cu casele de marcat self-service, și deja văd cum unele supermarketuri
reduc numărul de casieri. Așa că da, una dintre meseriile care ar putea deveni
raritate până în 2030 este chiar asta - casierii.
Jooble zice că locurile de
muncă repetitive, unde nu e nevoie de multă gândire critică sau creativitate,
sunt cele mai expuse. Gândește-te la lucrători în fabrici, operatori de date,
agenți de call-center. Practic, orice task care poate fi „înlocuit” de un soft
sau un robot, e pe listă.
Îți dau un exemplu: o
prietenă de-a mea lucra la un birou de copiat acte. Era dintotdeauna mega
organizată, rapidă, atentă. Dar a fost concediată după ce firma a cumpărat un
sistem automat care scana, sorta și arhiva documente. Și nu vorbim de ceva SF,
era un soft destul de banal. Dar destul de „deștept” cât să îi ia locul.
Și aici e partea care mă
sperie puțin: nu mai vorbim doar de munci fizice. Chiar și domenii care păreau
„safe”, cum ar fi contabilitatea sau traducerile, încep să fie „invadate” de
tehnologie. Da, știu, nicio inteligență artificială nu bate un traducător uman
la subtilități, dar pentru un client grăbit și cu buget mic… ghici ce? Alege
botul. Și gata.
Pe listă mai apar și meserii
din transport, mai ales odată cu discuțiile despre mașini autonome. Dacă până
acum erai sigur pe carnetul tău de șofer de camion, s-ar putea ca în zece ani
să nu mai fie atât de clar că vei avea un post disponibil. N-o zic cu răutate,
dar cred că e momentul să începem să ne gândim la alternative.
Dar nu e totul sumbru.
Schimbările astea, oricât de abrupte par, aduc și oportunități. Meseriile
dispar, dar apar altele. Numai că trebuie să fim atenți și să ne adaptăm. De
exemplu, dacă știi cum funcționează un sistem automat, ai șanse mai mari să fii
tu cel care îl programează, nu cel care e înlocuit de el.
Și poate asta e lecția. Să
începem să ne formăm gândirea aia de „mereu învăț”. Să nu ne agățăm cu
disperare de un singur job, ci să avem deschiderea să mai învățăm ceva, să mai
încercăm un domeniu. Poate chiar să ne reinventăm complet. Știu, sună cam
obositor, mai ales dacă ai 40+ și ai muncit o viață în același domeniu. Dar
realitatea e că joburile se schimbă, vrem sau nu.
Jooble mai spune și că
România nu e singura țară afectată. La nivel global, același trend: dispar
joburile simple, repetitive, apar cele care cer mai multă creativitate, gândire
critică, empatie (uite un avantaj pentru oameni, totuși). Deci nu e o problemă
„românească”, ci una globală. Dar la noi se simte altfel, pentru că nu avem
întotdeauna infrastructura sau sprijinul necesar ca să facem tranziția asta
ușor.
Așadar, dacă ești acum într-o
perioadă în care cauți un nou început, poate că e momentul să găsești un loc de
muncă într-un domeniu cu potențial de viitor. Sau să alegi un post disponibil
care îți oferă șansa de a învăța ceva nou. E un pariu, știu. Dar uneori, dacă
rămâi pe loc, pierzi cursa.
Schimbarea vine, vrei sau nu.
Important e să nu te prindă cu mâinile în buzunar și privirea pierdută. Fie că
alegi să înveți programare, să-ți faci un mic business sau să te reorientezi
către ceva ce n-ai fi crezut că o să faci vreodată, fă-o. Nu aștepta să vină
2030 și să te întrebi „dar ce am făcut în tot timpul ăsta?”.