Prefectul Dănuț Culețu:

"Mazăre ar putea da înapoi banii din taxa de barieră"

1463
9 min citire
Într-un interviu acordat cotidianului Cuget Liber, prefectul județului Constanța, Dănuț Culețu, vorbește, după patru ani de mandat, despre realizările și neîmplinirile sale, despre relația cu Mazăre și Constantinescu sau despre cum ne va lovi criza economică.
Dispus să se întoarcă în politică și să intre în afaceri după ce nu va mai fi prefect, Dănuț Culețu ne povestește care au fost cele mai grele momente și de ce a vrut să renunțe la funcție în anumite clipe.
- Au trecut patru ani de când sunteți prefectul județului Constanța. Cum a fost această perioadă pentru dumneavoastră?
- A fost o experiență nouă, provocatoare. A fost o verificare a disponibilității mele în plan social și a managementului învățat la bancă. Îmi aduc aminte că am spus din toată inima că îmi doresc să se întroneze o stare de normalitate în Prefectură, ceea ce însemna o lipsă a presiunilor și a intereselor și o reașezare spre respectul față de lege. Și cred că, în mare parte, acest lucru s-a realizat.
Am încercat să păstrez o anumită neutralitate a prefecturii în ceea ce privește relația cu primarii în sensul în care legăturile au fost strict legate de atribuțiile pe care cele două autorități le au. Am spus de la început că prefectul, fiind garantul respectării legii și ordinii în teritoriu, va face acest demers în fața tuturor autorităților locale. Cred că am avut o relație destul de bună cu aproape toți primarii.
Pe de altă parte, mi-am dorit foarte mult să particip la această reformă a administrației publice deoarece sunt convins că avem nevoie de o schimbare a administrației publice, avem nevoie de o schimbare a percepției cetățenilor referitoare la administrația publică, avem nevoie de reducerea birocrației în administrație, avem nevoie de o bătălie permanentă împotriva corupției. Aceste lucruri durează, nu se pot realiza așa de repede. Am luat deja, la nivelul Prefecturii Constanța, câteva măsuri în sensul schimbării relației cu cetățenii, cu mass-media, cu autorităților. Demersul este bun și trebuie continuat. Nu trebuie să mai există teama oamenilor de a se adresa instituțiilor publice. Există de multe ori această teamă și este, probabil, principalul motiv pentru care se ajunge la corupție.
Ca șoarecele și pisica în relația cu Mazăre și Constantinescu
- Vorbeați de relațiile dintre instituții. La fel de bine ați colaborat și cu Primăria Constanța și Consiliul Județean?
- Îmi pare rău să constat că au fost patru ani în care nu a existat colaborare între aceste instituții. Eu am răspuns mereu invitațiilor pe care le-am primit din partea lor, am răspuns mereu prezent de câte ori am fost solicitat. Mi se pare că e o responsabilitate și un lucru pe care ți-l asumi în momentul în care ești persoană publică și ai o funcție de răspundere.
Aș putea spune chiar că această relație a fost o mare nerealizare, că nu am reușit să creăm o solidaritate la nivelul autorităților, între Consiliul Județean, Primăria Constanța și Prefectură, și nu cred că eu port vina. V-aș da exemplu chiar ziua de 1 Decembrie, când am fost invitat de Consiliul Județean și Primărie și m-am dus, chiar dacă am fost invitat în ultima zi. Am făcut foarte multe invitații, în nenumărate rânduri, refuzate atât de Primărie cât și de Consiliul Județean.
- De ce nu v-ați înțeles? Doar sunteți vecini.
- Pentru că această funcție de garant al respectării legii s-a lovit de interesele Consiliului Județean și ale Primăriei în ceea ce privește unele hotărâri de consiliu. În loc să se înțeleagă modalitatea normală a instituție de a armoniza hotărârile cu prevederile legale, s-a înțeles în mod greșit că este vorba de o bătălie personală sau una politică. Acest lucru a creat anumite orgolii personale din partea celor care conduc și Consiliul Județean și Primăria Constanța, care nu au adus nimic bun pentru județ deoarece un element esențial al oricărui investitor este încrederea în autoritățile locale.
- Anul acesta nu s-a mai auzit nimic de taxa de barieră sau taxele speciale. L-ați iertat pe Mazăre?
- Nu l-am iertat pe Mazăre nici anul acesta cu taxa de barieră. Atitudinea noastră legată de taxă face acum obiectul unui proces care este deja la Bruxelles, la Curtea Europeană, și noi așteptăm răspunsul acela. Le-aș sugera, dacă nu se va termina procesul la timp, celor care vor veni la vară în Mamaia și celor care au fost vara asta și au plătit taxa să păstreze bonurile pentru că s-ar putea ca domnul Mazăre să le dea banii înapoi.
- De cât timp există acest proces?
- Procesul este de vreo șase luni la Bruxelles. Eu am convingerea că atitudinea Prefecturii în legătură cu taxa de barieră a fost corectă și legală și aștept ca această atitudine a noastră să fie girată și de Curtea Europeană.
S-ar întoarce la bancă și în politică
- Cum ați colaborat cu instituțiile din subordine?
- Ar trebui mai bine structurată relația Prefecturii cu instituțiile deconcentrate. Aici am niște propuneri pe care le voi prezenta ministrului de Interne în sensul în care Prefectura să poată influența în sens pozitiv evoluția acestor servicii și să poată urmări și realizarea în plan teritorial a sarcinilor din programul de guvernare.
Înainte se făcea numirea șefilor serviciilor deconcetrate la propunerea prefectului. Acum nu mai există această prevedere. Cred că ar trebui ca ministrul de Interne să transmită un mesaj către toate ministerele pentru ca la numirea și evaluarea directorilor de servicii, prefectul să fie implicat. Numirea și evoluția acestora sunt o componentă a activității prefectului în ceea ce înseamnă dezvoltarea în plan local. Atunci, ar trebui ca prefectul să fie implicat mai mult în dezvoltarea în plan local.
- Numirile s-au făcut tot timpul pe criterii politice.
- Dacă vom continua să politizăm orice funcție în administrație nu vom reuși să creăm acea masă critică de profesioniști care să schimbe într-adevăr ceva, dar mai ales să reformeze sistemul.
Eu cred că cel mai bine ar fi să primeze competiția deoarece dezvoltarea noastră depinde în primul rând de oameni. Și dacă vom avea oameni pregătiți, oameni competenți, cu certitudine că parcursul nostru ar putea să fie mai lin. Mai ales, să nu uităm, că urmează o perioadă foarte dificilă, în care criza economică ne va afecta.
- Și dumneavoastră tot pe criteriu politic ați fost numit. Credeți că or să vă schimbe dacă va fi un nou Guvern?
- Am văzut că se vehiculează deja tot felul de nume. Eu nu îmi doresc decât un singur lucru - indiferent cine va conduce Prefectura să fie un profesionist. Repet, politizarea excesivă și numirea pe criterii politice, fără să se țină cont de competență și profesionalism, sunt în detrimentul reformei administrației publice. Acest lucru ar trebui să îl înțeleagă toată clasa politică. Cu certitudine, atunci vom avea o altă față a administrației publice și probabil și schimbarea percepției cetățenilor.
- Ce veți face dacă veți fi schimbat? Vă întoarceți la bancă?
- Aș putea să revin la bancă, dar mărturisesc că eu, ca manager la bancă, nu angajam decât tineri până în 35 de ani. Și mă gândesc serios acum care manager m-ar angaja. Aș putea, dar cred că am să las banca celor mai tineri. Am prieteni care lucrează în domeniul serviciilor financiare, de brokeraj, și este foarte posibil să am și eu un loc în acest grup. Am și varianta catedrei, pentru că sunt doctorand și am un curs la o universitate din Constanța, am și posibilitatea să intru în afaceri. Ceea ce cred că voi face după ce nu voi mai fi prefect, va fi cu certitudine să mă odihnesc pentru că este o activitate în care stresul și energia sunt foarte solicitate.
- V-ați reîntoarce și în politică?
- Eu am fost legat de PNL și am mulți prieteni acolo. Dacă nu voi mai fi prefect, cu certitudine, din punct de vedere politic, nu pot avea altă alternativă decât PNL.
"Cea mai cruntă" perioadă de la Prefectură
- Ați trecut și prin momente mai grele în ultimii ani?
- Cel mai greu moment a fost legat, cu certitudine, de acea primă hotărâre a CNSAS prin care eram nominalizat că am colaborat cu Securitatea. Nici nu vreau să îmi mai amintesc. Au fost cele mai crunte clipe din viața mea. Am constatat cu mare, mare insatisfacție că au fost persoane care au vrut să valorifice acea perioadă și să împroaște cu noroi întreaga mea viață. M-a marcat în perioada respectivă. Mi-a trecut între timp, am uitat acele clipe, dar cu siguranță a fost cea mai dramatică din prefectură. La fel cum cele mai dramatice au fost perioadele cu inundații, când petreceam sărbătorile de Paști și de Crăciun pe diguri pentru a proteja casele și bunurile oamenilor.
- Ați vrut să renunțați atunci la Prefectură?
- Atunci nu. Însă au fost și momente în care m-am gândit să renunț. Recunosc. Pentru că eu vin dintr-un mediu economic privat, și managementul și structura și ierarhiile sunt diferite. Am încercat să mă adaptez, însă, de multe ori, am avut și frustrări și m-am gândit că poate ar fi mai bine să renunț. Îmi aduc aminte de taxa de barieră, care a creat din mine inamicul numărul unu al Constanței pe acele panouri cu totul și cu totul aiuristice, neproductive. Am trecut prin clipe grele, dar nu am abandonat niciodată lupta pentru că eu nu sunt, structural, un om care renunță ușor și, atunci când îmi asum o responsabilitate, încerc cu tot ceea ce depinde de mine să duc la capăt tot ceea ce mi-am propus.
- Cum se vede criza economică în jude-țul Constanța? Ați discutat cu marii agenți economici? Cum le merge? Vor fi disponibilizări mari în județ?
- Am avut discuții serioase cu agenții economici. Cuvântul de ordine trebuie să fie prudența. În criză economică, cererea se restrânge, lichiditățile se restrâng, băncile au probleme, șomajul crește, iar cel mai important este să stai în picioare atunci când această criză trece. I-am îndemnat pe toți să fie foarte prudenți. Anul 2009 este unul de încercare pentru foarte mulți manageri, inclusiv pentru bugetul statului. Iată de ce și sindicatele trebuie să fie mult mai flexibile.
Dacă vorbim strict de șomajul în Constanța, nu pot spune că până la sfârșitul anului vom fi foarte grav afectați. Vom avea 6000 de șomeri, ceea ce se înscrie într-un cadru normal. Însă, anul viitor ne așteptăm la dublarea acestui număr numai în primul trimestru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0793 secunde