Ministrul german al Apărării, prezent la Washington

85
1 min citire
Ministrul german al Apărării, prezent la Washington - ministru-germania-1752498466.jpg
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, urmează să sosească luni la Washington pentru a discuta cu secretarul apărării american Pete Hegseth despre continuarea ajutorului pentru Ucraina și cooperarea militară în cadrul NATO, informează dpa.
Vizita, prima a lui Pistorius de la preluarea de către Donald Trump a celui de-al doilea mandat de președinte, în ianuarie, se va concentra cel mai probabil pe livrarea de noi sisteme de apărare aeriană către Ucraina, potrivit sursei citate.
La o conferință privind reconstrucția Ucrainei, desfășurată joi la Roma, cancelarul german Friedrich Merz a anunțat public că Germania este pregătită să achiziționeze sisteme de apărare aeriană Patriot din Statele Unite și să le furnizeze Ucrainei.
Se pare că oferta se referă la două sisteme Patriot, un altul urmând să fie finanțat de Norvegia. Ucraina a declarat că are nevoie în total de 10 astfel de sisteme fabricate în SUA.
În cadrul discuțiilor de luni dintre cei doi înalți oficiali, ar putea fi abordată și prezența continuă a 38.000 de soldați americani în Germania.
În timpul primului său mandat, Trump a plănuit să reducă drastic acest număr, dar anul acesta a părut să revină asupra acestei poziții în timpul unei vizite a lui Merz la Casa Albă la începutul lunii iunie. Trump i-a dat asigurări lui Merz că, dacă Germania dorește ca soldații americani să rămână în Germania, este dispus să-i păstreze acolo.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0575 secunde