Ministrul Muncii a primit vot de blam prin moțiune simplă

222
1 min citire
Ministrul Muncii a primit vot de blam prin moțiune simplă - ministrul-muncii-1745906276.jpg
Moțiunea simplă ”Sistemul de pensii – un joc de-a alba neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri” împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, a fost adoptată, luni, de plenul Senatului, cu 61 de voturi „pentru” și 59 „împotrivă”, potrivit surselor G4Media.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, a primit 61 de voturi ”pentru” şi 59 ”împotrivă”. Din totalul de 134 de senatori, au fost prezenţi 120 de senatori.
”Senatul a adoptat moţiunea simplă. În încheiere, aş sugera doamnei ministru, într-un gest de onoare, să-şi prezinte demisia, pentru că aceste voturi nu sunt ale noastre, ci ale românilor care ne-au trimis aici să-i reprezentăm”, a spus senatorul AUR Constantin-Ciprian Iacob.
Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a declarat în plen că în moţiune nu este prevăzută demisia ministrului. ”Nu reţin ca moţiunea să fi avut ca concluzie sau solicitare demisia ministrului”, a spus Abrudean. El a precizat că moţiunea simplă va fi publicată în Monitorul Oficial.
Știrea inițială: Înainte de votul asupra moțiunii simple, senatorii au avut o dispută privind procedura de vot, după ce senatoarea S.O.S. România Nadia Cerva a propus ca votul să se facă cu bile și nu electronic, argumentând că în acest fel vor putea vota și senatorii care nu au cartelele la ei, potrivit Agerpres.
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a spus că votul privind moțiunea se face electronic, cu cartelă. ”Nu cred că este un argument că cineva și-a uitat cartela acasă”, a adăugat Abrudean.
După mai multe dezbateri, senatorii au respins votul secret electronic. În schimb, a fost adoptată procedura de vot cu bile.
Semnatarii moțiunii simple își argumentează demersul prin faptul că puterea a înghețat pensiile de la începutul acestui an și că a adâncit inechitățile în societate. Ei menționează, totodată, problemele din sistemul de pensii militare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0582 secunde