Opt persoane au fost declarate vinovate, ieri, de un tribunal indian pentru implicare în catastrofa de la Bhopal, din 1984, când o scurgere de gaz toxic a provocat moartea a mii de persoane, acesta fiind cel mai grav accident din industria mondială, precizează Mediafax.
Warren Anderson, care în perioada respectivă era președintele uzinei de pesticide Union Carbide, de unde s-a scurs gazul mortal, figurează printre vinovați.
"Opt persoane au fost declarate vinovate", a afirmat Mohan P. Tiwari, magistratul cu rangul cel mai înalt al tribunalului din Bhopal.
"Fiecare persoană vinovată a primit o amendă de 100.000 de rupii (2.100 de dolari) și doi ani de închisoare", au declarat surse judiciare, sub protecția anonimatului, adăugând că și grupul american Union Carbide, proprietarul uzinei, a fost condamnat la plata unei amenzi.
În dimineața zilei de 3 decembrie 1984, un nor de gaz s-a ridicat deasupra uzinei americane de pesticide Union Carbide, provocând moartea aproape instantanee a mii de persoane. Alte câteva zeci de mii au murit ori s-au îmbolnăvit în anii următori.