În lipsa unei copilării sănătoase

Școala a ajuns să-i învețe pe copii să se joace

613
3 min citire
Școala a ajuns să-i învețe pe copii să se joace - 2e580a5fc8c4e4c5d259a9eb8d029f15.jpg
Când am aflat de proiectul educativ inițiat de Școala cu clasele I-VIII nr. 16 din Constanța ni s-a părut interesant ce ar mai putea să-i învețe profesorii pe elevi și în pauzele dintre ore.
Scopul proiectului "Să învățăm să ne jucăm", însă, pleacă de la o realitate neglijată. "Uitându-ne în curtea școlii, am descoperit că actualele generații de elevi nu știu să se mai joace. Și nu pentru că nu le-ar plăcea, ci au început să aibă comportamente diferite asimilate jocului, cum ar fi cocoțarea pe garduri sau loviturile între ei, și pe care copiii le denumesc joacă", ne declara prof. Lucica Dușu, directoarea școlii.
Pe de altă parte, psiholog Daniela Ghițoiu ne povestea propriile experiențe: "Mi se mai întâmplă la cabinetul de consiliere să-i sfătuiesc pe părinți să-și lase mai mult timp copiii la joacă și îmi povestesc că s-au întors bătuți. Aceasta este dimensiunea jocului în România anului 2010\".
De asemenea, s-a observat că atât cei mici, cât și cei mari trebuie organizați pentru a se implica în astfel de jocuri. "Prin acest joc de roluri, am descoperit că nu se implică numai copiii premianți, dar și cei impropriu denumiți mediocrii, dar care își găsesc astfel un rost în acest proiect. Nu-mi dau seama care este mecanismul, dar presu-pun că la mijloc stă neimplicarea familiei, acești copii simțindu-se nevalorizați", adăuga directoarea Dușu.
Așa cum a fost gândit, proiectul programează zile de joacă pentru elevii claselor I-IV, pe grupuri de minimum cinci elevi. "Noi n-am avut nevoie de proiecte ca să ne jucăm, pentru că am avut o copilărie sănătoasă. Acum inventăm diverse căi de petrecere a timpului, pentru a nu mai blama televizorul și calculatorul pentru limbajul copiilor noștri. Pe de o parte, proiectul există cu costuri foarte mici, iar pe de altă parte, el satisface o nevoie a vârstei. Ne propunem să formăm, pe durata a doi-trei ani, lideri ai copiilor, după care să se formeze ei între ei", a conchis prof. Ghițoiu
În proiect, alături de Școala nr. 16 sunt partenere Școlile nr. 31, "Aurel Vlaicu", "Dimitrie Știubei", "Constantin Angelescu", "I.C. Brătianu", nr. 37, "Jean Bart", "Ion Jalea", Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceanu", Grup Școlar "Cogealac" și Asociația Grupurilor Locale de Tineret, cu sediul la Iași.
Proiectul se va derula în cele nouă școli din Constanța și două școli din județ, după care se dorește extinderea lui în cinci județe și alte 30 de școli din județul Constanța. De menționat că în sprijinul nevoilor elevilor mici (clasele I-IV), de a învăța să se joace sănătos, vin elevii mari (clasa a VII-a și a VIII-a). Așa încât, prin voluntariatul celor mari aceștia câștigă și abilități de organizare, management, comunicare, autocunoaștere, dar și intercunoaștere.
La un sistem de învățământ ce anulează cu totul copilăria, se adaugă încă o dramă: o dată cu era informaticii, jocul naiv a fost înlocuit în mare parte de jocul pe calculator. Acest stil de viață aduce mari pericole educației formale și nonformale a elevului din zilele noastre, dar și dezvoltării lui personale, cum ar fi: lipsa motivației școlare și a lecturii, accentuarea comportamentului agresiv, comunicarea deficitară, lipsa cunoașterii de sine și accentuarea crizei de originalitate specifică adolescenței. Așadar, învățați copiii să se joace!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0341 secunde