Democrat-liberalii constănțeni s-au reunit ieri după amiază în cadrul unei ședințe a Biroului Permanent Județean. Potrivit declarațiilor liderului Organizației Județene, senatorul Mircea Banias, la eveniment nu s-au făcut nominalizările pentru conducerea agențiilor și a companiilor din subordinea ministerelor pentru că, așa cum explică Banias, "încă nu se cunoaște precis care dintre acestea revin PD-L- ului și care Partidului Social-Democrat".
În schimb, președintele pedeliștilor tomitani a ținut să menționeze că, pe lângă propunerea lui Paul Brânză pentru funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, PD-L Constanța îl susține, pentru un post similar în Ministerul Agriculturii, pe Gheorghiță Corbu. Acesta din urmă a fost una dintre propunerilor inițiale de candidatură pentru un mandat de deputat într-unul din colegiile constănțene, dar ulterior s-a retras, implicându-se în campania electorală a actualului senator Mircea Banias.
De menționat este și faptul că, în conformitate cu precizările președintelui Organizației Județene, același Gheorghiță Corbu a fost propus și pentru postul de director general al unei agenții subordonate Ministerului Agriculturii.
Nu în ultimul rând, în cursul zilei de azi, democrat-liberalii constănțeni se vor întâlni și în cadrul unui Colegiu Director Județean, eveniment la care, așa cum a subliniat Banias, nu vor avea loc discuții oficiale, "cât mai degrabă unele informale, ca între colegi, la început de an".