Pensionarii cu venituri de până la 1.608 lei vor beneficia de medicamente compensate cu 90% din 2023
Asculta stirea
"S-a aprobat astăzi hotărârea de Guvern pentru aprobarea unor acte normative privind programul de compensare cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari, precum şi prelungirea unui termen. Începând de la 1 ianuarie 2023 creşte cu 12,5% plafonul veniturilor până la care pensionarii vor putea beneficia de medicamente compensate cu 90%. Acest act normativ aprobat prevede că începând cu 1 ianuarie anul viitor toţi pensionarii cu venituri până la 1.608 lei pe lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, să beneficieze de medicamente compensate în procent de 90% din sublista B prevăzută de hotărârea Guvernului 720/2008", a spus Cărbunaru într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.










