Potrivit Hotnews, premierul Rusiei,
Vladimir Putin a condamnat ieri
Pactul Ribbentrop-Molotov, sem-nat în 1939, acuzând în același timp Occidentul pentru înțelegerea semnată cu Hitler în 1938, la Munchen, relatează AFP. Astfel, într-un articol apărut în cotidianul polonez "Gazeta Wyborcza", Putin declară: "Fără nicio îndoială, putem condamna pe bună dreptate Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat în august 1939". Totuși, tot premierul rus s-a întrebat ulterior: "Dar, un an mai devreme, nu au semnat Franța și Marea Britanie, la München, faimosul tratat cu Hitler, ruinând orice speranță privind formarea unui front comun de luptă împotriva fascismului?". În acest context, Putin a solicitat ca Pactul Ribbentrop-Molotov să nu mai fie considerat "singurul buton de lansare" a celui de-al Doilea Război Mondial, iar din acest punct de vedere el a menționat și alte evenimente care au încurajat agresiunea hitleristă, amintind aici semnarea, la încheierea primei conflagrații mondiale, a Tratatului de la Versaille, care fixează "umilirea Germaniei".
Mai mult decât atât, primul ministru al Rusiei a adus în discuție faptul că, ulterior Acordului de la München și cu puțin timp înainte de intrarea Germaniei în Polonia, aceasta din urmă a participat ea însăși la împărțirea Europei, anexând teritorii ale Cehiei. Vladimir Putin precizează și că, în 1939, URSS s-a aflat în fața pericolului unui război pe două fronturi (în acea perioadă s-au intensificat luptele cu japonezii) și, în situația în care "eventualii aliați ai URSS din Occident acceptaseră deja înțelegeri similare cu naziștii și nu doreau să colaboreze", Moscova a decis că a refuza pactul de neagresiune ar fi fost un gest lipsit de rațiune.
Vizita la Gdansk a premierului Vladimir Putin, care va începe astăzi, poate deschide o nouă pagină în relațiile reciproce ale Rusiei nu numai cu Polonia, dar și cu Europa de Est în ansamblul ei, scrie cotidianul "RBK Daily". Cu un interes deosebit este așteptat discursul lui Putin la ceremonia dedicată izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.