Papa Francisc i-a îndemnat pe liderii tuturor țărilor să înceapă negocieri reale și discuții concrete pentru a opri războiul din Ucraina și a anunțat că în următoarele zile se va întâlni cu reprezentanţi ai guvernului ucrainean, cu care va discuta despre posibilitatea unei vizite în această ţară.
Papa Francisc a cerut, duminică, să se desfăşoare negocieri reale care să permită ajungerea la o încetare a focului şi o soluţie sustenabilă în Ucraina şi a invitat responsabilii naţiunilor să nu ducă umanitatea la distrugere.
El a amintit că, odată cu împlinirea a 100 de zile de la începerea agresiunii armate ruse în Ucraina, asupra umanităţii s-a abătut din nou coşmarul războiului, care reprezintă negarea visului lui Dumnezeu.
„Popoare care se înfruntă, care se ucid, oameni care în loc să se apropie sunt alungaţi din casele lor", a spus Papa Francisc, vorbind despre furia distrugerii şi a morţii care alimentează o escaladare tot mai periculoasă pentru toţi, notează EFE, citată de Agerpres.
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a afirmat, în cel mai recent avertisment video lansat pe canalul său de Telegram, că în Ucraina va avea loc în următoarele zile o operațiune specială adevărată.
Înregistrarea cu liderul cecen a fost distribuită duminică pe twitter de jurnalistul Francis Scarr de la BBC, care a și tradus mesajul lui Kadîrov.
„În următoarele zile veți vedea o operațiune specială adevărată, îi veți vedea pe acei șeitani (unul dintre numele dracului - n. red.) fugind, nu doar din acele orașe, dar și din Ucraina! Ne pregătim, deci, și îi vom face bucuroși pe adevărații patrioți ai Rusiei și fie ca dușmanii noștri să moară!", a spus liderul cecen în filmare.
Ministerul Apărării britanic a afirmat că rachete de croazieră aer-sol ruse au lovit duminică infrastructura feroviară din capitala ucraineană Kiev, transmite Reuters.
Confruntări intense continuau în oraşul Severodoneţk, iar forţele ruse înaintează spre Sloviansk, a scris ministerul într-o postare pe Twitter, conform Agerpres.
Poziţia forţelor ucrainene care luptă în Severodoneţk s-a înrăutăţit puţin, a apreciat luni guvernatorul regiunii Lugansk, Serhi Gaidai.
„Apărătorii noştri au reuşit să întreprindă un contraatac o vreme; au eliberat mai mult de jumătate din oraş. Însă acum situaţia s-a înrăutăţit puţin din nou pentru noi", a spus oficialul la televiziunea naţională ucraineană.
Autorităţile ruse au raportat bombardamente asupra localităţii Tiotkino din regiunea Kursk din vestul Rusiei, în apropiere de frontiera cu Ucraina, informează luni dpa.
„Nu s-au înregistrat morţi sau răniţi”, a precizat guvernatorul regiunii, Roman Starovoit, pe reţeaua socială VKontakte.
Potrivit lui Starovoit, ţinta atacului a fost un pod din localitate, însă au fost lovite o clădire rezidenţială şi o fabrică locală de zahăr, iar un autoturism a fost cuprins de flăcări, conform Agerpres.
Imagini difuzate arată un pod de cale ferată care pare să fi fost distrus în urma atacului. Podurile sunt folosite de armata rusă pentru a-şi aproviziona trupele aflate în Ucraina.