Sportivii nemedaliați la RIO, ținuți fără mâncare și puși la muncă în mine

274
< 1 min citire
Sportivii nemedaliați la RIO, ținuți fără mâncare și puși la muncă în mine - selfiecoreea-1472468236.jpg
Conducătorul Suprem al Coreei de Nord nu-i iartă pe sportivii care s-au întors fără medalii de la Jocurile Olimpice. Înainte de plecarea la Rio, Kim Jong-un le-a trasat sarcina să câștige cel puțin 5 medalii de aur și 12 medalii de argint sau bronz, însă sportivii n-au reușit să cucerească decât un total de 7 medalii, dintre care doar două de aur.
Drept urmare, sportivii care l-au dezamăgit pe dictator vor fi mutați în locuințe sărăcăcioase, vor avea rațiile de mâncare reduse și, în cel mai rău caz, vor fi trimiși să muncească în mine de cărbuni.  În schimb, medaliații vor fi răsfățați cu apartamente noi, mașini de lux și alte privilegii la care poporul doar visează. În 2010, fotbaliștii nord-coreeni au fost pedepsiți și ei, după înfrângerea cu 7-0 suferită în fața echipei Portugaliei, la Campionatul Mondial, fiind trimiși la reeducare, respectiv la muncă în mină de tatăl actualului lider, Kim Jong-il. Fotbaliștii au fost însă reabilitați complet în 2011, odată cu venirea la putere a lui Kim Jong-un. Președintele nord-coreean, Kim Jong-un, a susținut recent că țara sa va folosi arme nucleare doar atunci când suveranitatea ei este încălcată de alte state.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0458 secunde