Amenzi de 382.000 de euro, în numai cinci zile. Inspecția Muncii, acțiuni de control

118
Amenzi de 382.000 de euro, în numai cinci zile. Inspecția Muncii, acțiuni de control - itm1465140464-1472469112.jpg

Articole de la același autor

Inspecția Muncii a desfășurat, săptămâna trecută, acțiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.715.300 de lei, adică 381.177 de euro. Au fost depistate 181 de persoane care lucrau la negru. 


În domeniul relațiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 1.325.300 de lei din care 990.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut 9 propuneri de cercetare penală. Au fost sancționați 328 de angajatori.


În aceeași perioadă, în domeniul securității și sănătății în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 390.000 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 76 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Au fost sancționați 1037 de angajatori în domeniu. 


"Cu toate că ne aflăm în ultima lună de vară, atragem atenția angajatorilor, poate pentru ultima dată, că au obligații legale față de lucrătorii expuși la caniculă. Acolo unde se lucrează în spații deschise și se desfășoară activități ce necesită efort fizic deosebit, angajatorul poate reduce durata zilei de muncă sau poate eșalona ziua de lucru pe două perioade. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiții de temperaturi extreme se vor lua următoarele măsuri: asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare si a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicațiilor pentru munca la temperaturi crescute, asigurarea primului ajutor si a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate, reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme", explică Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0804 secunde