SUA și-au mobilizat forțele armate contra lui Gaddafi

578
1 min citire
SUA și-au mobilizat forțele armate contra lui Gaddafi - 79618a1d0e2dd3bb2795af04107ea826.jpg
Statele Unite și-au mobilizat în mod spectaculos resursele, luni, contra liderului libian, colonelul Muammar Gaddafi, prin redesfășurarea forțelor militare, blocarea fără precedent a activelor financiare și menționarea unui eventual exil.
În cea de-a 14-a zi a unei insurecții fără precedent contra liderului libian, aflat la putere de peste 40 de ani, Washingtonul a anunțat sosirea în regiune a forțelor navale și aeriene, oficial în scopuri umanitare, dar subliniind, totodată, că toate opțiunile sunt pe masă.
"Se studiază mai multe planuri (...). Suntem pe cale să repoziționăm forțele, pentru a beneficia de flexibilitatea necesară, imediat după ce vor fi luate hotărârile", a anunțat un purtător de cuvânt al Pentagonului, Dave Lapan.
Pentru a lansa o ofensivă aeriană, oficialii militari americani ar putea să utilizeze portavionul nuclear USS Entreprise, care se află, în prezent, în Marea Roșie, dar și de portelicopterul USS Kearsage, care are la bord aproximativ 2.000 de oameni.
"Exilarea (lui Gaddafi) este o posibilitate reală, pentru a produce schimbarea cerută de manifestanții ieșiți, de două săptămâni, pe străzi, în Libia", a declarat, anterior, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
Carney a repetat că Muammar Gaddafi ar trebui să "renunțe" la putere, așa cum a declarat sâmbătă, pentru prima dată, președintele american, Barack Obama. Dar, liderul libian, ale cărui forțe mai dețin controlul doar asupra orașului Tripoli și regiunii acestuia, fără să mai controleze niciun câmp petrolifer strategic, a ignorat aceste solicitări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.036 secunde