Ţinutul mănăstirilor din Bucovina, marele câștigător al competiției „Destinația anului 2023 în România”

183
1 min citire
Ţinutul mănăstirilor din Bucovina, marele câștigător al competiției „Destinația anului 2023 în România” - 870765putna-1682697384.jpg
Ţinutul mănăstirilor din Bucovina este marele câştigător al celei de-a treia ediţii a competiţiei Destinaţia Anului, în cadrul galei organizate joi seara, la Palatul Culturii din Iaşi, fiind acordate premiile pentru cele 9 categorii, a anunţat Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).
Conform sursei citate, cele 9 categorii ale competiţiei şi câştigătorii acestora sunt: Atracţii Cultural-Educative (Palatul Culturii - Iaşi);
Oraşe care inspiră (Braşov); Comori naturale (Ţara Haţegului); Tărâmuri cu istorie şi tradiţie (Ţinutul mănăstirilor din Bucovina); Staţiuni turistice (Mamaia); Parcuri de distracţie şi aventură (Dino Park Râşnov); Resort-uri (Green Village Resort); Boutique (Pleiada Boutique Hotel); Experienţe Gastronomice (Valea Verde Retreat).
Totodată, au fost acordate şi alte 4 premii bonus.
Marele premiu “Destinaţia anului 2023 în România” a fost câştigat de Ţinutul mănăstirilor din Bucovina. Obiectivul turistic al anului a fost numit Castelul Bran, cea mai bună promovare, la egalitate, Valea Verde, Ţara Făgăraşului, Timişoara iar destinaţii în ascensiune - Eco-Maramureş.
La cea de a III-a ediţie, 60 de finalişti au concurat pentru unul dintre premiile acordate în cele 9 categorii principale, plus premiile speciale. Fiecare destinaţie înscrisă a primit un punctaj bazat pe voturile publicului, votul acordat de un juriu format din peste 100 de specialişti în turism şi comunicare şi rezultatele unui studiu sociologic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Decembrie 2011
Stire din Diverse : Să vizităm Bucovina!
Pagina a fost generata in 0.0425 secunde