Câinele a ajuns tiranul familiei și al vecinilor

3227
Câinele a ajuns tiranul familiei și al vecinilor - 2f893e8343792e2fce3b2c05653df01a.jpg
"De mult visam să am un câine atunci când mă voi muta la curte. Vreau să vă spun că mi s-a împlinit visul, dar a început coșmarul, pentru că soția mea niciodată nu și-a dorit un animal. Necazul e că și câinele, un «Dobermann», ne disperă la maxim. S-a dus liniștea după care tânjeam când stăteam la bloc, latră când nu trebuie, ne-a stricat grădina etc. Totuși, în afară de soția mea, eu și cei doi copii îl iubim la nebunie, iar cel mic, în vârstă de nouă ani, ne-a spus că și-ar da și viața pentru el. Mi-e și rușine să vă spun, dar soția mea este o femeie foarte nervoasă și agitată din fire și nu suportă niciun fel de animal. Ca să se răzbune pe noi, am observat că în ultimul timp îl învață pe câine să se dea la cei care intră în curte, apoi râde până nu mai poate. Culmea e că lecțiile ei au avut succes, altfel nu se explică de ce câinele nostru sare la gâtul oricărui om care ne vine în vizită, latră cu disperare și la vecini, care ni se plâng că nu-l mai suportă și ne amenință că, dacă nu-l dăm, o să ne aducă poliția la ușă. La fel de agitat este și când vede alte animale. Sunt disperat pentru că cel mic nu mai vrea să mănânce de când a auzit că vreau să-l dau. Ce pot face în cazul ăsta, pentru că mor de frică să nu se întâmple vreo nenorocire!" – ne-a povestit Leo G., 46 ani, din Mangalia.

Dacă stăpânii se poartă incorect, câinii devin o povară
Fără discuție, deținătorii de câini știu mai bine ca oricine că patrupedele devin foarte repede "membre" ale familiei care le-a adoptat, însă unii uită că au datoria să le alinieze stilului de viață din casa respectivă. Dacă din neinformare sau din greșeală este adusă în casă o rasă nepotrivită sau comportamentul stăpânilor nu este corect, atunci câinele devine o povară.
De asemenea, specialiștii atrag atenția că persoanele care au un temperament coleric nu trebuie să achiziționeze câini din rase periculoase, din simplul motiv că pornirile lor agresive (dacă nu reușesc să și le stăpânească în preajma animalelor) ar putea fi transmise, telepatic, și câinilor. În astfel de condiții, chiar și în lipsa unei comenzi din partea stăpânului (darămite atunci când primesc ordine!), acești câini pot ataca, fie oameni, fie alte animale aflate în preajma lor.

Consultați Asociația Chinologică!
Pentru a fi mai bine informați asupra aptitudinilor câinelui pe care doriți să-l achiziționați, Ziadin Murat, vicepreședinte al Clubului de Dresaj Canin din România și voluntar în cadrul Asociației Chinologice Hobby - Constanța, sugerează celor interesați să consulte Asociația Chinologică (la numerele de telefon 0241633855 - 0241614867, 0723-60.84.29), în vederea recomandării celui mai potrivit exemplar.
De asemenea, proprietarii sau chiar deținătorii temporari ai câinilor periculoși sau agresivi trebuie să știe că au obligația să-i înregistreze la Asociația Chinologică zonală și să inscripționeze în mod vizibil, la intrarea în apartament ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul "Câine periculos", pe o plăcuță cu dimensiunile 15/25 centimetri.
Important: Este interzisă prin lege antrenarea câinilor în vederea dezvoltării agresivității cu scopul de a participa la lupte sau alte activități ce ar pune în pericol viața și integritatea corporală a unor persoane sau animale, iar plimbarea lor este permisă numai în locuri special amenajate!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 16 Iulie 2009
Stire din Cetățenești : FOTOGRAFII DE LA CITITORI
Miercuri, 15 Iulie 2009
Stire din Cetățenești : Dulceață de căpșuni
Pagina a fost generata in 1.9117 secunde