Medicul de gardă

Cât trebuie să ia în greutate un copil? (I)

341
2 min citire
"Sunt o mamă grijulie, țin cont de recomandările medicului, am grijă la mâncarea copilului (are nouă luni), și totuși are perioade când ia foarte puțin în greutate sau chiar deloc. Aș putea afla motivele? Este jucăuș, sănătos, doar greu-tatea lui mă neliniștește, dacă e să mă gândesc la cum se îngrașă alți copii" (Dalia Anastase).
v v v
După cum ne-a explicat dr. Anca Sima, medic primar pediatru în cadrul Clinicii Homeomed, dacă un copil ia în greutate mult mai puțin față de alți copii cu vârstă similară, însă nu slăbește, motivul ar putea fi capacitatea de creștere mai înceată a micuțului. Totuși, părinții trebuie să știe că un copil mic trebuie să ia în greutate, nicide-cum să piardă din kilogramele acumulate în timp, orice scădere în greutate fără cunoașterea cauzelor trebuind să fie adusă la cunoștința pediatrului.
Creșterea greutății în funcție de vârstă
La fel de adevărat este că există, în viața unui copil, perioade în care greutatea stă pe loc sau este influențată de anumite momente, cum ar fi, de exemplu, starea de boală, când unii copii slăbesc, apoi, un timp, greutatea stagnează, după care începe să recupereze din kilogramele pierdute. Mai mult, din cauza unor evenimente stresante, apetitul copilului scade și, automat, scade și în greutate sau nu acumulează niciun gram în plus.
Iată cam cât trebuie să ia în greutate un copil, în funcție de vârsta sa: în primele trei luni de viață, 30 de grame pe zi sunt considerate o acumulare normală. În intervalul trei-șase luni, creșterea scade la 20 de grame pe zi, iar între șase și 12 luni, trebuie să fie între 12 și 15 grame pe zi. Referitor la copiii între unu și trei ani, ei acumulează, în mod normal, în jur de opt grame pe zi, în timp ce preșcolarii iau în greutate doar șase grame zilnic.
Care sunt cauzele stagnării în greutate sau ale slăbirii copilului, aflați din ziarul nostru de mâine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Martie 2012
Stire din Diverse : Cum controlezi furia copilului tău
Pagina a fost generata in 0.0323 secunde