Ranchiuna este un resentiment de ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare pe termen lung.
"Niciodată! Nu îl voi ierta nicioda-tă!". Chiar dacă în viață ne mai supărăm la un moment dat, esențial este să nu lăsăm ca supărarea să devină o problemă cronică. Din păcate, sunt persoane de neclintit, cărora nu le trece niciodată supărarea și când motivele nu sunt așa de grave. E clar, avem de-a face cu ranchiunoșii, oameni mereu copleșiți de resentimente, pe care le transmit și apropiaților. Cât este de greu de trăit în preajma unor asemenea persoane a încercat să ne explice un bărbat în vârstă de 41 de ani, care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul, din motive lesne de înțeles: "Problema soției mele e că atunci când i se pune pata pe cineva, nu-l iartă nici dacă îi cade în genunchi. Și eu am urât în viață cu toată puterea mea, dar am reușit să iert până la urmă. Ea nu e dispusă la iertare, și pe mine își varsă ranchiuna ei bolnavă, e tot mai greu în preajma ei…".
Ura afectează inima
De ce unii oameni sunt echilibrați, iar alții nu se calmează decât după ce și-au dus până la capăt planul de răzbunare? Cum se explică acest comportament din punct de vedere psihologic încear-că să ne spună psihologul Alina Pandrea. În primul rând, ranchiuna este un sentiment negativ, legat de un eveniment din trecutul îndepărtat și păstrat viu în memorie, prin repetarea atât în minte, cât și cu voce tare a ceea ce ne-a făcut rău cineva la un moment dat, ajungând o parte semnificativă a egoului persoanei. "Istoria ne arată că există și ranchiună colectivă, care poate dăinui secole de-a rândul în cadrul unei națiuni, alimentând un ciclu de violențe interminabile" - ne-a mai spus psihologul. Specialista a făcut o trimitere și la Carl Gustav Jung, psiholog elvețian, fondatorul psihologiei analitice, potrivit căruia fiecare om educat are în el o brută, fiecare femeie ascunde o vrăjitoare..., arătând că bruta și vrăjitoarea sunt refulate în inconștient sau fac parte din acea latură negativă pe care o au oamenii. Dacă nu acceptăm aceste fațete ale personalității noastre, riscăm ca uneori să avem, fără voia noastră, ieșiri necontrolate și să suferim de ceea ce se cheamă sindromul înveninării. Ca orice trăire negativă, ranchiuna are consecințe nefaste asupra sănătății: presiune arterială, ritm cardiac ridicat, boli de inimă. Cu cât ții mai mult o supărare, cu atât sentimentele negative vor avea un efect mai puternic asupra sănătății. De aceea, ranchiunosul trebuie ajutat, în primul rând, să se împace cu el însuși, să nu mai vadă în persoanele care îl supără foarte tare și mai ales pe nedrept, potențiali dușmani sau concurenți. Dacă va reuși asta, se va putea împăca și cu cei pe care îi urăște.
Sfaturi pentru ranchiunoși
Să ne recunoaștem vina? Să iertăm? Pentru cei extrem de atașați de propria imagine, este aproape imposibil să revină asupra unei sentințe. Asta ar echivala cu despărțirea de o bună parte a identității lor. Ei își justifică ranchiuna punând totul pe seama "vinovatului" din cauza anumitor mecanisme ale inconștientului, care îi determină să vadă la ceilalți propriile sentimente refulate sau propriile defecte. Din păcate, cu inima plină de răutăți nu vom putea fi niciodată mai buni. De aceea, primul și cel mai sănătos pas este iertarea, considerată un pana-ceu mental și fizic, un balsam al sufletului. Iată și câteva sfaturi pentru ranchiunos: să se confeseze despre ceea ce îl supără, să nu uite că în lume sunt multe alte persoane nedreptățite, să se confrunte onest cu persoana care i-a greșit și să vadă lucrurile și din punctul ei de vedere. Doar dându-și seama cât de rău își face singur, ranchiunosul va face eforturi să-și schimbe atitudinea.