Ce-i mai impută constănțenii lui Mazăre

1690
8
4 min citire
Mulți sunt de părere că pe edilul șef nu-l interesează că orașul a încremenit la nivelul anilor ‘90 din simplul motiv că nu este constănțean: "Dacă s-ar fi născut la Constanța, ar fi avut puțin drag și respect față de orașul pe care-l păstorește de atâția ani, nu amăgind niște oameni sărmani!" (Constantin Ilie).
Conștienți că mișcările de stradă, haosul nu pot duce la ceva bun nicăieri, Andreea și Costin Suciu cred că oamenii sunt, totuși, datori să-și strige nemulțumirile, însă într-un mod pașnic și civilizat, chiar dacă senzația lor este că le-a ajuns cuțitul la os. Sunt tineri și le-a atras atenția mișcarea indignaților din lumea întreagă. Nu le-a plăcut să-i vadă agresivi, spărgând geamuri sau atacând organele de ordine, însă mesajul lor către oamenii politici li s-a părut OK: "Se pare că și prin alte țări, politicienii lucrează doar în folosul câtorva, ignorând voința majorității. Eu și soțul meu credem că și în Constanța se întâmplă același lucru și vrem ca această situație intolerabilă să înceteze. Pentru asta, e nevoie de vocea noastră, a constănțenilor indignați, și azi, și mâine, și poimâine. Până la urmă, tot o va auzi cineva! Noi protestăm împotriva lipsei par-cărilor și a vânătorilor de caracatițe. Nu poți să ceri disciplină în-tr-un loc unde nu creezi condiții pentru respectarea regulilor! O să ajungem cu mașinile în casă…".
"Bucureștenii să candideze în Capitală!"
"Faptul că primarul se duce mereu în cluburi, discoteci, la parade de modă, iar pentru orașul ăsta n-a făcut mai nimic, mi-a dat mult de gândit. Omul e bucureștean, dar își face veacul la noi, cu votul unor amărâți. Dacă era constăn-țean, l-ar fi durut inima, sigur schimba lucruri aici" - ni s-a plâns Constantin Ilie, care consideră că fotoliul de primar ar trebui ocupat de un constănțean "get-beget", care să vibreze la nevoile concetățenilor săi. Ce-i mai impută astăzi cititorul nostru primarului? De exemplu, că pe strada Bucovina, din cartierul Coiciu, nu se poate circula pe trotuare din cauză că sunt ocupate de mașini, dar și că spărgătorii de locuințe au dat iama în această perioadă. Mai mult, deși locuiesc la cartier, nu au curajul să-și trimită copiii nici după o pâine, pentru că trebuie să circule pe carosabil: "Dar cine să aibă ochi pentru cartierul nostru, fără parcări, fără piață, când zona Cazino e lada de gunoi a orașului? Trăim și așteptăm să ne cadă din cer ceva bun și pentru Constanța. Nu se mai poate așa, ne trebuie un primar cu suflet. Domnul Mazăre, ca bucureștean, să candideze în Capitală, doar a avut grijă să-l cunoască toată țara!".
Parcări marcate pe șosele, cu plată
"Te duci să-ți faci piața în Tomis III și vezi că au marcat o parcare pe șosea, iar cineva stă cu mâna întinsă să-ți ia banul. Asta e Constanța, șoselele au ajuns parcări cu plată. De ce trebuie să ne ia banii pentru o zonă publică? E ceva amenajat special acolo, în afară de indicator? Uitați-vă dacă mai poți să circuli pe trotuare. Și să ne mai mirăm că se întâmplă atâtea accidente!" - ne-a mai spus C. Ilie. De aceeași părere este și Alexandru Dumitru. Șofer de meserie fiind, staționează și de câteva ori pe zi în această… parcare, "sunt de-al casei, iar doamna care încasează plata sigur mă cunoaște. De câteva ori n-am păstrat bonul de parcare și până nu mi-a luat alți bani nu s-a lăsat. C-așa-i la noi, dovada contează!". Bărbatul este deranjat de practica amenajării de parcări cu plată, pe șosea, în preajma tuturor marilor piețe din oraș: "Trotuarele ocupate de mașini, șoselele ocupate de mașini, aglomerație de oameni ca la balamuc, pe unde să mai circule pietonii? Ca șofer, în ziua de azi, ai cea mai grea viață! Ca să nu mai spun că ne vânează cu caracatițele astea mai ceva ca șacalii! Așa ceva nu mai poate să continue!".
Fiecare cu of-ul lui
Diana Buciu, Cristian Atudoriței și Sofia Gheorghe îi repro-șează edilului-șef "pasiunea" de a rade fără milă orice spațiu verde, în favoarea unor mastodonți: "Stăm vizavi de City Parc, o să trăim toată viața cu lumina aprinsă și cu storurile trase, pentru că primăria a autorizat să se construiască un mastodont la nici doi metri de ferestrele blocului și ne-a pus la pământ frumusețe de spațiu verde. Pe ce interese? Iar situații din astea sunt cu miile în oraș, o adevărată crimă!". "Să le fie rușine că trotuarele astea sunt pline de gropi. Mergeți la Kaufland, să vedeți cum arată trotuarul dinspre b-dul 1 Decembrie. Când au de gând să-l elibereze de ce a mai rămas din copacul căzut la ultima furtună? Cum să te deplasezi pe aici cu un copil în cărucior?" (Steluța Mirea). "De ce au scos tramvaiele și troleibuzele? Ca să avem cel mai poluat oraș din țară cu nenorocitele astea de autobuze pe motorină, în care se circulă precum sardelele?" (Otilia Suciu).
Despre alte lucruri pe care le impută constănțenii șefului urbei lor, într-o ediție viitoare a ziarului nostru.

Comentează știrea

leo
2 decembrie 2011
De ce ???

Pai bai frate dar cine il voteaza???...nu constantenii...iei sunt de vina...sa-l schimbe si gata...

Sanchi
2 decembrie 2011
Nr. 1-leo

Poate ai vrut sa intrebi cine NU-L voteaza.La intrebarea asta iti raspund eu.Acest primar NU a fost votat de majoritatea constantenilor,adica de 67% dintre constantenii cu drept de vot.Mazare este primarul unei minoritati de 33%.Asa este legea la noi.Cu alte cuvinte daca la viitoarele alegeri se vor prezenta la vot numai doi alegatori,adica Mazare si Nicusor,se spune ca Mazare a castigat alegerile cu un procent zdrobitor de 100%.Daca-l adunam si pe V.Manea obtinem un procent de 101%,poate chiar mai mult de 150% daca tinem cont de recensamantul populatiei din anul 2140.Mazare are toate condițiile să repete și în 2012 această performanță.

admirator
2 decembrie 2011
ia schimbati voi

pe aia de numara voturile! Si mai vedem, dupa..... Ceea ce e de reprosat lui Mazare e ca a limitat posibilitatile economice ale orasului doar la turism (care nu depaseste 4-5 luni pe an, orice lege ar da ministra) si comert. Unde e industria Constantei? Ce masuri s-au luat pentru a revitaliza acest sector? (Acum sunt si romani cu bani.) Cum sa traiasca decent un om, daca nu poate munci decit vara? Iar "valorificarea" "femeilor" este un afront general. (Din pacate, PSD agreeaza astfel de idei, fiind coloana vertebrala a ideologiei lor aplicate.) De asemenea, a distrus -cu buna stiinta, sub umbrela "eficientei" si "modernismului"- transportul public ecologic. (Primul oras din lume cu transportul public total electrificat.) Ce e de mirare, e de ce USL continua sa sprijine un individ dubios (din toate punctele de vedere), desi PNL il critica vehement si are si oameni care sa-l poata inlocui. Dar.. misterele politicii noastre (constantene, romanesti) sunt de nepatruns...

Miruna
2 decembrie 2011
mazare nu e de vina ca nu e constantean

ci ca nu e om cu adevarat;desi conduce o primarie si un oras de peste 11 ani putin il intereeaza acest oras cu cei 300 000 locuitori ai lui-app,oare scaderea populatiei in timpul mandatelor sale de la 350 000-360 000 la mai putin de 300 000 oameni nu i se datoreaza si lui?hmmm

Cory
2 decembrie 2011
Mazare

o sa il voteze iau mosii si babele ,ptr un pui si 2 kg de orez. asa ne nenoroceste pe noi...pensionarii astia sunt cu puiul.oricum asta nu face nimic, si-a luat aere, are 5/6 case in b razilia, rupe cluburile si baga cocaina.si fisu la fel, zici k e cine stie cine prin orash !.JOS CU MAZARE !

Miruna
2 decembrie 2011
poate voi face si eu plangere contra primarului Mazare

si cred ca voi gasi o cale sa o facem in grup,adica miile de constanteni nemultumiti de faptul ca primarul incalca legea,nu numai cea morala ci si penala;in primul rand problema cu maidanezii -pune siguranta oamenilor in pericol prin lasarea sa se inmulteasca necontrolat zeci de mii de caini,in al 2 lea rand ,primaria nu a aplicat nici macar castrari in ultimii 3 ani,numai asa,de al drakului, ca cica nu primesc bani de la guvern desi era obligat sa castreze sau sa eutanasieze cainii-nu a facut nici una nici alta,in al 3 lea rand ,este evident ca hingherii si cei de la ecarisaj lucreaza doar pe sopagi deoarece haitele de maidanezi colcaie in judetul si mai ales orasul nostru,si eu am vazut cu ochii mei in 2010 hingheri asteptand o ''atentie''in caz ca nu iau nimic ,pleaca si lasa cainii acolo-deci e clar,isi iau salariile degeaba,primesc spagi,caz de coruptie,abuz in functie,samd....oare exista vreun om normal in prrimarie sa vada cum primarul a umplut orasul de maidanezi ,am spune,parca dinadins?aroare ei ,cei care lucreaza la primarie,realizeaza ca in alte orase ale tzarii nu-s chiar asa multi caini vagabonzi ca la cta ?aoare realizeaza ca avem 20-30 000 caini doar oficial....ce sa mai zic de tzaril civilizate,acolo nu vezi picior de maidanez...ba chiar amendeaza daca latra cainii propr.personala ...astfel,daca in los angeles se primeste amenda pt cainele tau cu care iti terorizezi audit iv vecinii cu un zgomot m.mare de cca 20 decibeli im Romania cred ca zgomotul mediu e de 50 decibeli pe caine sau mai bine zis pe haita care latra langa bloc iar la noi in oras de 60-70 avand in vedere ca misuna cainii peste tot in cta ;sa va dau un exemplu de haita care sta neclintita de ani de zile desi cica ecarisajul ia bani;in jurul fostei cantine ich de pe soseaua mangaliei e un haitic de caini rai si agresivi ce nu au fost nici macar sterilizati,langa blocurile sm de langa spitalulul dermato venerice alte javreunii maidanezi ,altii ,nu sunt cainii unui mos nebun,pe aleea portului o catea care hamaie 24/7 care are pui,plus inca vreo 3 javre imbecile ,pe aleea garofitei sau albastrelei ,lg oficiul postal ,un cotet de caini,langa gr.nr 42 ,un caine care hamaie si el...veniti,dragi reporteri si vedeti cainii care nu au fost luati desi s-au facut n sesizari...nici macar castrati ce sa mai zic eutanasiere ca iar sar zoofilii ca descreieratii,dar le pasa ce hamaiala infernala e pe aici ?le pasa ca uneori mai musca ?nu,ii doare in fund pe zoofilii,pardon canofili,ca doar cainii -s animale in viziunea nebunilor canofili.

marko
5 decembrie 2011
toti ce au scris aici sunt angajati la guget liber

de ce in primi 8 ani dupa revolutie constanta ajunse-se o ruina de oras, si acum cind arata destul de bine nu va convine. eu am fost in piatra neamt si dupa 5 min mi-sa pus caracatita...aaa cei de la PDL au voie sa puna caracatite.Toti care si-au spus parerea inainte sunt niste mincinosi, sunt manipulati.

Roxana
5 decembrie 2011
Constanta merita mai mult

degeaba ne plangem ca iese tot Mazare, daca noi, tinerii nu mergem la vot... nu ii intereseaza de orasul acesta, chiar daca s-au nascut aici. Mazare a bagat bani NUMAI in Mamaia, orasul arata groaznic si nu ca primaria nu ar avea bani, ci pt ca nu se vrea, nu le pasa!!!! trebuie facut ceva sa scapam de mafiotul asta!!!!si nu prin vorbe, ci mergand la vot!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0766 secunde