"Ce ziceți, sunt încrezută?"

Cei care doresc să-și mascheze o trăire interioară, transformându-se în ceea ce de fapt nu sunt, au parte de dezechilibre emoționale care îi îndepărtează, în cele din urmă, de cei dragi.

Nu-i plac oamenii trufași. În fond, trufia nu înseamnă altceva decât aroganță și dispreț. Or, a fi încrezut înseamnă cam același lucru. În ultimul timp, M. Dima (34 ani), se întreabă dacă nu cumva, fără să prindă de veste, a devenit ceea ce urăște la alți oameni: o femeie încrezută? Sincer, nici nu crede că vreo calitate mai așa, deasupra altora, ar recomanda-o să adopte o asemenea atitudine. Dimpotrivă, își cunoaște defectele, și nu sunt puține! Și, totuși, apropiații îi impută, din ce în ce mai des, o aroganță deranjantă și îi atrag atenția că dacă nu-și revine, e posibil să cadă în propria-i dizgrație. E sigură că are prieteni minunați, care n-ar da buzna neinvitați în sufletul cuiva, de aceea nu-i suspectează de rele intenții: "Nu, prietenii mei sigur au observat o schimbare la mine și vor să mă ajute. Toți îmi spun s-o las mai moale, că am început să enervez pe toată lumea. Asta, pentru că las impresia că mă dau, brusc, cea mai cea, am devenit prea mândră și am luat distanță față de ei. Înainte, vorbeam prea mult, acum tac prea mult și mă uit superior la ei. Da, știu, m-am schimbat de când am fost părăsită de băiatul cu care trebuia să mă mărit în toamnă. Pe el îl deranja că prea îmi pun inima pe tavă, la vedere, și fiecare face din mine ce vrea. Îmi spunea că dacă nu mă schimb, voi sfârși rău. Iar atunci o să mă plâng degeaba, că lumea e rea. Genul lui erau fetele tupeiste, mândre, arogante. Or, eu nu eram așa. Sufăr că l-am pierdut, mi-e teamă să n-o pățesc din nou și din cauza asta cred eu că vreau să par ceea ce nu sunt. Pe el l-am pierdut, însă prietenii mi-i doresc aproape. Am nevoie de ei. Ce ziceți, chiar sunt încrezută? Până și mama e îngrijorată, crede că e ceva pe fond psihic. Poate psihologul, din cele povestite, o fi înțeles ce mi se întâmplă! Sufăr, sufăr și vreau să ascund asta!".

Deficit de socializare

Din cele povestite de dumnea-voastră, psihologul Alina Pan-drea tinde să creadă că urmare suferinței pricinuite de pierderea unei persoane atât de dragi și, mai mult, a motivelor despărțirii, tindeți să vă autoinduceți un sentiment de falsă superioritate față de ceilați. Nu este vorba de o boală psihică propriu-zisă, ci mai degrabă de un deficit de socializare. Această stare se întâlnește mai ales la persoa-nele care se consideră mult prea importante față de semenii lor de aceeași vârstă și este cunoscută sub denumirea de megalomanie, aroganță. Ea se manifestă prin delir de gran-doare, însă de multe ori este asociată și cu delirul de per-secuție, situație în care lucrurile sunt mai complicate. Fiind vorba despre o tulburare la nivelul imaginii de sine, persoana este incapabilă să se autoperceapă corect și echilibrat în raport cu ceilalți semeni, derivând de aici sentimentul superiorității nefon-date, ceea ce generează situații hilare. Din păcate, uneori tul-burarea poate fi generatoare de probleme extrem de grave pentru sine (persoana devine total dezadaptată) și pentru societate (actele ei au urmări grave în plan social).

Pentru ca lucrurile să nu degenereze, psihologul vă recomandă fie să acceptați că nu sunteți compatibilă cu fostul iubit și să nu mai experimentați un complex de falsă supe-rioritate, pentru că tot ce e fals se observă și nu face bine nimănui, fie să recurgeți la o consiliere psihologică, pentru a vă face ordine în gânduri și în viață.