"Chiar trebuie să dărâm casa pentru un nenorocit de cadastru?"

3833
Cadastrul, ca operațiune de înscriere la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate (fosta Carte Funciară), este obligatoriu la orice act de înstrăinare a unui bun imobiliar, fie casă, apartament sau teren și indiferent dacă este vorba de o vânzare-cumpărare, donație, succesiune, partaj sau precontract de vânzare-cumpărare.

El trebuie refăcut ori de câte ori apar modificări de natură imobiliară
A moștenit o casă părintească, iar succesiunea a dezbătut-o acum patru ani, fără ca notarul să-i atragă atenția că ar fi vreo problemă cu actele locuinței moștenite. Între timp, Dan Vasile (58 ani) s-a hotărât să vândă casa moștenită, în care nu locuiește nimeni, pentru a-și ajuta fiul proaspăt căsătorit. În ideea obținerii unui preț mai bun, mai ales că piața imobiliară se află în declin, s-a gândit că mansardarea locuinței ar fi cea mai bună soluție. Așa că s-a apucat de treabă, fără a solicita însă primăriei și o autorizație de construcție, așa cum cere legea.
D. Vasile a găsit deja un client care este dispus să-i ofere suma cerută, numai că notarul refuză perfectarea documentelor de vânzare-cumpărare pe motiv că nu posedă actele pentru mansardă, adică autorizație de construcție, cadastru și intabulare. "I-am explicat că am deja cadastru și intabulare la casă și nu înțeleg de ce trebuie să dau acum o căruță de bani pentru niște acte pe care le-am prezentat la succesiune. Notarul s-a supărat pe mine că sunt greu de cap și mi-a spus, la mișto, să mă duc la alt birou notarial, poate ăia o să încalce legea de dragul meu".
Între timp, D.V. a discutat cu un jurist, care i-a atras atenția că dacă nu își rezolvă problema cu autorizația de construcție, primăria îl va soma să demoleze mansarda construită ilegal.
"În ce țară trăim? Chiar trebuie să ne jumulească de bani din orice? Doar nu am furat casa! Cred că știți ce mult costă un cadastru în ziua de azi! Un vecin care e mâncat de un notar dovedit de instanță mi-a spus că de la dumneavoastră pot să aflu dacă e corect și legal să mi se ceară un al doilea cadastru pentru aceeași casă, doar n-am cumpărat-o acum, e pe poziție de peste 40 de ani? Și urmează și intabularea, alți bani, altă distracție! Chiar trebuie să dărâm casa pentru un nenorocit de cadastru?"

Cadastrul trebuie actualizat conform suprafeței locative
În principiu, cadastrul și intabularea sunt formalități ce trebuie îndeplinite atât la cumpărarea unui teren, cât și a unei case – ne-a explicat consilierul juridic Carmen Gigică. Cadastrul este obligatoriu la orice act de înstrăinare a unui bun imobiliar, iar intabularea are aceeași funcție ca și cartea de identitate pentru o persoană.

Optați între amendă sau demolare!
Referitor strict la situația dumneavoastră, întrucât ați executat mansarda fără autorizație (automat ați plătit și un impozit mai mic la bugetul de stat), va trebui să plătiți primăriei pentru această… scăpare, o amendă de circa 3.000 – 4.000 lei.
Dacă veți refuza să plătiți amenda în termenul fixat de primărie, potrivit legii, următorul pas va fi demolarea construcției ridicate ilegal.
În situația în care veți opta pentru plata amenzii, în continuare, va trebui să depuneți la primărie toată documentația necesară obținerii autorizației pentru mansardă (proiect etc.), apoi să luați legătură cu un inginer geodez, pentru refacerea cadastrului, respectiv a intabulării, în funcție de noua structură a locuinței.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2568 secunde