Colțul constănțeanului supărat

233
Este o realitate, în ultima vreme, mulți se plâng pe la colțuri, dacă locul în care se află e prea îngust, de tot felul de lucruri care ar merge anapoda. Ca și când am trăi într-o țară în care totul e atât de răsucit și alambicat, nimeni nu ne poate devia de la drumul cel din rău în mai rău. Economista Corina Mareșal a ajuns într-un punct în care o supără foarte tare să tot audă că nimic nu mai merge bine în țara asta. Iar când capii răutăților sunt considerați oameni din sistemul sanitar sau din învățământ, intră de-a binelea în depresie: "Este total nedrept să generalizăm! Trebuie ca dum-neavoastră, presa, în primul rând, să bateți mai multă monedă asupra acestei metehne a românilor, căci meteahnă a ajuns să dai cu parul așa, la general… Lovește, domnule, într-o persoa-nă, dacă te nemulțumește, dar nu bălăcări întreaga breaslă căreia îi aparține individul care te-a supărat!".

Să nu mai criticăm la grămadă!
Cititoarei noastre i se pare total nedrept și incorect ca în țara asta să preia conducerea răul și jumătățile de măsură. Cunoaște atât de mulți oameni de bine, care îmbracă un halat alb din dragoste față de om, față de meserie, pe care o practică fără să se uite la ceas sau la buzunar… Cunoaște educatori, învățători, profesori de toate rangurile care își educă învățăceii fără să noteze cu roșu zilele din calendar în care ar putea primi ceva daruri de la părinți. "Sau, mai rău, să insinueze șpăgi sau ceva de genul, pentru o notă mare, pentru un examen trecut mai ușor etc. etc. Cu siguranță, fiecare dintre noi cunoaștem oameni minunați, care-și fac bine tot felul de meserii. La fel de bine cunoaștem și oameni care nu fac cinste meseriei… Dar să-i punem pe toți în aceeași oală când un anume individ ne supără și să criticăm la grămadă școala, sănătatea etc. mi se pare un obicei periculos, care, în ultimul timp, a cam devenit sport național".
Pe cale de consecință, Corina Mareșal imploră presa, so-cietatea civilă, oamenii de bine, să inițieze o campanie care să nu mai permită practica de a trece cu tăvălugul peste o întreagă breaslă atunci când unul sau mai mulți reprezentați ai săi nu-i fac cinste. Să criticăm în continuare, dar cu subiect și predicat!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.285 secunde