Colțul constănțeanului supărat

174
Când este vorba despre produsele alimentare destinate co-piilor, iar reclamele care le preaslăvesc calitățile curg pe televizoare, când OPC-ul și specialiștii, medici, nutriționiști, atrag atenția că multe din produsele atât de lăudate conțin o grămadă de E-uri cancerigene, chiar nimănui nu i se trezește puțin conștiința? Este dilema cititoarei noastre, Adela Ifrim, mama unui copil de grădiniță, care, în condițiile înăspririi legislației europene în materie de etichetare a produselor alimentare și alte… amănunte de acest gen, salută reglementarea potrivit căreia, de exemplu, în grădinițe, nu este permisă introducerea în meniul copiilor a niciunui sortiment de brânză topit, pe motiv că ar conține foarte multe E-uri rele: "Ca și când n-ar fi destule probleme pe capul oamenilor, trebuie să înghițim și toate gogoșile din reclame. Oamenii ăștia de afaceri n-au copii? Oare ei le fac poftă copiilor cu brânză topită? Dacă tot se caută soluții pentru ca chel-tuielile cu vindecarea oamenilor bolnavi să fie cât mai mici, eu cred că trebuie pornit de la rădăcina răului. Toți specialiștii spun că E-urile în cantitate mare ne termină ficatul, stomacul etc. Ar fi bine ca toate reclamele, măcar la produse pentru copii, cu foarte multe E-uri, să arate, la sfârșit, ce efecte au ele. În plus, cred că trebuie amendați cei care dau reclame mincinoase, nu toată lumea se pricepe la E-uri, B-uri și alte chestii!". De asemenea, cititoarea noastră consideră că etichetele alimentelor trebuie să fie astfel tipărite încât să poată fi citite și fără lupă: "Am văzut în hipermaketuri oameni cu lupa după ei. Din păcate, prea puțini…". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5486 secunde