Colțul constănțeanului supărat

151
Colțul constănțeanului supărat - supi-1361572810.jpg
De când l-a auzit pe premierul Victor Ponta spunând că se va bate cât va putea de tare cu sistemul de educație, numai să se ajungă la mărirea numărului de ore de sport din școli, o cititoare care a insistat să-i păstrăm anonimatul, având un copil elev, a simțit nevoia să-și facă publică o supărare care o apasă de cel puțin doi ani: "Copilul meu este foarte energic, iubește sportul, face sport și în afara școlii. Mi se tot plânge că profesorul de sport, care întâmplător le este și diriginte, în loc să facă sport, în acea oră îi pune să facă teme la matematică, ține mult să aibă olimpici în clasă. Au încercat copiii să-i spună că nu e corect, că le place și sportul, că nu toți sunt ahtiați după matematică, dar degeaba. Eu știu că înainte vreme, bazele adevăratului sport de performanță se punea din școli. În plus, copilul mi-a spus că la alte clase, de multe ori, profesorul de sport îi trimite direct acasă, pe motiv că nu are aparatură ca să facă un sport ca lumea. Cum o să se lupte cu problemele astea domnul prim-ministru, că lumea nu are curaj să vorbească, nici eu n-am avut curaj să-mi dau numele, ca să nu sufere copilul".

Reconsiderarea situației

În condițiile în care, în timpul liber, în loc să practice jocurile copilăriei, până și copiii de clasa întâi înțepenesc în fața calculatorului, cititoarea noastră salută această inițiativă și își dorește enorm să nu fie doar o bună intenție. În plus, în condițiile în care sportul de performanță a devenit aproape inaccesibil copiilor din familii fără posibilități financiare, sportul școlar rămâne singura poartă de acces către performanță și a acestei categorii de copii. Ca să nu mai vorbim de efectele benefice pe care mișcarea fizică le are asupra copiilor și nu numai. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 12 Februarie 2013
Stire din Cultură-Educație : De ce chiulesc liceenii constănțeni
Pagina a fost generata in 0.5255 secunde