Colțul constănțeanului supărat

241
Colțul constănțeanului  supărat - om-1363818456.jpg
Intenția premierului Victor Ponta de a renunța la programul "Cornul și Laptele", în ideea ca aceste fonduri să fie direcționate către programele after-school, care ar putea intra în aplicare din toamnă, este văzută cu ochi buni de cititoarea noastră, Natalia Dan. A și motivat de ce, în calitate de mamă ai cărei copii beneficiază de acest program, totuși salută intenția primului-ministru: "Poate că o să-mi sară unii părinți în cap, dar stau în apropierea unei școli, practic n-a fost zi în care să nu văd mulți copii bătându-se cu ceea ce statul le-a dat ca să mănânce. Ca să nu mai spun că laptele lor a aterizat și pe ferestrele blocurilor din jur. Alții călcau pur și simplu în picioare cornul și se distrau de mama focului. M-am luat de ei de câteva ori, dar așa mici cum sunt ei și tot m-au pus la punct, recomandându-mi să-mi văd mai bine de ale mele și să nu mă bag peste ce e al lor! Pentru ca elevii mai săraci să nu simtă lipsa micului dejun de la școală, Guvernul ar trebui să facă alt program, nu știu ceva gen cantină, unde elevii să se așeze la masă și să consume ce primesc. Altfel, sunt destui cu bani, care se dau șmecheri, ceea ce e neplăcut!"!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1617 secunde