Ponta: Vom renunța la programul "Cornul și Laptele". Află ce se va întâmpla cu banii aferenți

230
Ponta: Vom renunța la programul
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că Guvernul intenționează să renunțe la programul "Cornul și Laptele", iar banii folosiți vor fi direcționați către programele after-school, care ar putea intra în aplicare din toamnă.


"Vreau aceiași bani să încercăm să-i folosim la ceva mai util, de exemplu la after-school, pentru că în acest moment sunt copii care într-adevăr au nevoie și vin la școală și e bine pentru părinți - vorbesc de cei din familii modeste, unde programul își atinge scopul - și sunt foarte mulți copii care nu mănâncă nici cornul respectiv, nu beau laptele, îl aruncă, îl irosim absolut degeaba", a susținut Ponta.


El a mai precizat că un program "mai țintit" pentru cei care au nevoie de ajutor, precum cel de after-school, ar fi mai potrivit a fi finanțat de la bugetul de stat, scrie Mediafax.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3997 secunde