Colțul constănțeanului supărat

106

Articole de la același autor

Ca urmașă a mamei sale, strămutate din Cadrilater, E. Zaru susține că, urmare a deciziei Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, privind compensațiile cuvenite cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, împreună cu alți patru moștenitori ai familiei sale, au de primit suma de 23.000 lei, care i se pare mult prea modestă comparativ cu "miliardele pe care le-au primit alții". "Normal, fiecare are de primit după averea lăsată acolo, dar când spun că suma e mică, vreau să atrag atenția că motivele de tergiversare, amânare a plății nu prea stau în picioare. O fi criză, dar și noi avem dreptul la banii ăștia, mulți-puțini, câți sunt. Dar cea mai mare su-părare o am pentru că sora mea a avut o amendă de circulație, pe care, culmea, a plătit-o, dar vreo trei ani la rând a primit somație s-o plătească, probabil a doua oară… Deci statul nu se lasă nici când nu are dreptate, dacă e vorba de bani. Noi, în schimb, oamenii simpli, trebuie să înțelegem problemele statului și să așteptăm, și iar să așteptăm plata unor drepturi. Cred că statul se va dovedi grijuliu cu cetățenii când se va achita, la rândul lui, de propriile obligații. Dar s-o facă la timp, iar dacă nu reușește, măcar să ne anunțe și să ne spună și motivele amânării. Asta e marea mea supărare, și probabil că și alții gândesc la fel. Și cetățenii să respecte statul, și statul să-și respecte cetățenii!". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Iulie 2013
Stire din Cetățenești : Ce trebuie să facă un șomer
Pagina a fost generata in 0.6025 secunde