Euroins poate vinde iar polițe RCA. Iată ce obligații are societatea

126
Euroins poate vinde iar polițe RCA. Iată ce obligații are societatea - euroinsdeciziaasfprivindpractica-1379589062.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis în ședința de ieri, încetarea interzicerii temporare a practicării asigurării RCA de către Euroins România Asigurare-Reasigurare SA. Societatea poate relua practicarea RCA începând cu momentul primirii comunicării din partea ASF.


"Decizia a fost luată după ce societatea Euroins a prezentat, la solicitarea ASF, modul în care a corectat până acum aspectele care au stat la baza deciziei ASF din 28 august 2013, de interzicere temporară a practicării asigurării RCA și un plan de măsuri care vizează corectarea sustenabilă a aspectelor sesizate în acțiunile de control", se arată în informarea ASF. Implementarea planului de măsuri va fi atent monitorizată, la sediul societății Euroins, de către un reprezentant ASF, pentru o perioadă de până la 60 de zile.


Planul de măsuri include, printre altele, următoarele obligații pentru societatea Euroins: să revizuiască dosarele de daună RCA aflate în rezerva de daună la data de 31.08.2013, în termen de două luni de la data primirii deciziei; să revizuiască procedura de soluționare a petițiilor astfel încât să corecteze inconsecvențele / neclaritățile / neconformitățile față de prevederile normelor ASF, în termen de o lună de la data primirii deciziei; să facă obiectul unei monitorizări a modului de înregistrare și gestiune în sistemul informatic a informațiilor privind dosarele de daună RCA. 


"Euroins va transmite lunar către ASF o serie de informații printre care: situația dosarelor aflate în soldul rezervei, situația avizărilor de daună din luna anterioară, situația dosarelor de daună plătite în luna anterioară, situația dosarelor de daună lichidate în luna anterioară", a anunțat ASF.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 14 Septembrie 2013
Stire din Eveniment : Societăți din Constanța, jefuite
Miercuri, 03 Iulie 2013
Stire din Cetățenești : Ce trebuie să facă un șomer
Pagina a fost generata in 0.3732 secunde