Mențiunile pe care le cuprinde fișa postului unui angajat nu sunt bătute-n cuie, acestea putându-se modifica, însă cu respectarea legislației, nicidecum la bunul plac al angajatorului. Așadar, doamnă Cristiana Voicu, potrivit explicațiilor Mihaelei Crivea, specialist în probleme de muncă, angajatorii care decid să modifice, la un moment dat, fișele de post ale angajaților nu încalcă legislația. Totuși, astfel de modificări se fac, de regulă, când intervin modificări legate de specificul muncii, fie la nivelul firmei, fie doar la nivelul unui singur angajat sau mai mulți, în funcție de situație.
Transparență. Pe de altă parte, deși este legal să se producă modificări în conținutul fișei postului, este împotriva legii ca o modificare sau actualizare, oricât de minore ar părea în ochii angajatorului, să nu fie aduse la cunoștința angajatului. Deci, angajatul va trebui să ia la cunoștință de respectivele modificări, să semneze pentru asta. În plus, modificările respective trebuie să fie anexate la contractul individual de muncă inițial.
Fără ambiguități. Întrucât fișa postului trebuie să fie oglinda sarcinilor pe care va trebui să le îndeplinească un angajat, la fel de obligatoriu este ca toate mențiunile să conțină obiective realizabile, care să reflecte cu adevărat nevoile firmei și nu sarcini imaginare.
Angajații care consideră că nu se respectă legislația muncii, pot sesiza ITM, dar trebuie să-și asume totul prin semnătură și, mai ales, pe bază de argumente și dovezi certe.