Cum pot fi transferate pensiile din România, în străinătate

1625
1
Cum pot fi transferate pensiile din România, în străinătate - fondcumpotfitransf-1395163894.jpg
Cu precădere în ultimii ani, numărul pensionarilor români cu domiciliul în străinătate a crescut, la fel și dorința acestora ca pensiile să le fie transferate în noua țară.


Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită prin sistemul public de pensii, indiferent dacă, ulterior, pensionarul își schimbă domiciliul de pe teritoriul României într-o altă țară. Evident, principala problemă cu care se confruntă pensionarii care au părăsit țara este modalitatea de primire a pensiei în țara adoptivă. Unii, înainte de plecare, și-au desemnat împuterniciți în țară, dar s-au săturat să tot revină în țară, pentru reînnoirea documentației. Alții, au plecat din țară cu mult înaintea pensionării și sunt interesați dacă mai au dreptul la pensie pentru anii lucrați în România etc.


Cazuri diferite
"Eu și soțul suntem pensionari și vrem să ne mutăm în America, la copii. Am vorbit cu poștărița și mi-a spus că ea are cazuri de pensionari plecați, care primesc pensia prin împuterniciți, care le ridică și taloanele și banii și îi pun într-un cont în România. După aia vin în țară, la doi ani, și scot banii. Noi avem probleme de sănătate, iar drumul lung, cu avionul, până în SUA, e greu de suportat și, decât să venim la doi ani în țară, mai bine rămânem aici. Întrebarea mea este dacă nu poate Casa de Pensii, direct, să ne trimită pensiile acolo. Plătesc ce trebuie, numai să scap de grija asta. Vă mulțumesc pentru înțelegere, C. Dumitra". 
"Fratele meu e plecat în SUA de 32 de ani, muncește acolo, dar a lucrat și în România opt ani. Poate să primească pensie din România pentru anii ăștia lucrați aici? Are și facultatea făcută în țară. Pentru el, anii de facultate se adaugă la vechime sau nu?" (Denisa Ion).


Transferarea pensiei în altă țară 
Într-adevăr, mai cu seamă în ultimii ani, după depășirea unor bariere legislative privind cetățenia și alte criterii, din ce în ce mai mulți pensionari au părăsit România, stabilindu-se în țările în care s-au mutat copiii lor. Referitor la posibilitatea primirii pensiei în noua țară,  Kristina Mutiș, purtător de cuvânt în cadrul Casei Județene de Pensii Constanța, ne-a explicat că aceasta există. Însă, pentru a se vedea cu pensiile transferate în conturile din străinătate, pensionarii trebuie să respecte o procedură. Potrivit acesteia, pensiile din România pot fi transferate oriunde în străinătate, însă numai pe baza unui certificat de viață și a unei declarații de transfer de drepturi. De precizat că aceste formulare se pot descărca de pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (www.cnpas.org/). După ce se completează, aceste documente se certifică la Casa de Pensii din străinătate, de care pensionarul aparține cu domiciliul sau de către unitatea bancară preferată: "Apoi, după ce le certifică în străinătate, pensionarul trimite aceste docu-mente la noi, la Casa de Pensii, iar noi trimitem banii prin City Bank" (singura bancă prin care se pot trimite, direct, pensiile în străinătate). 


Condiție: domiciliul în străinătate
Pentru ca pensionarul român să poată primi pensia în străinătate, prin bancă, el trebuie să facă dovada că are domiciliul în țara respectivă. Dacă are, în continuare, domiciliul în România, fiind plecat doar temporar în străinătate, atunci poate să numească un procurist, care să fie împuternicit să se ocupe de ridicarea pensiei, urmând ca apoi să i-o trimită, personal, în străinătate. Evident, procuristul va semna o declarație pe proprie răspundere în acest sens, prin care se va obliga să anunțe Casa de Pensii dacă au intervenit modificări în situația pensionarului pe care îl reprezintă.


Facultatea se asimilează
Cât privește perioada studiilor superioare, în sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, cum sunt cele în care asiguratul a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, dar numai cu condiția absolvirii acestora cu diplomă. 


Comentează știrea

un platitor
19 martie 2014
bataie de joc la ANAF Constanta

E revoltator ce se intampla la ANAF Constanta in noul sediu din Tomis III. S-au comasat trei sau patru sedii, s-a redus programul de lucru intre 8,30-13 si se sta la coada doua trei zile pentru a plati sau pentru relatii. Domnii ziaristi sa se deplaseze sa vada cozile de la 6 dimineata si puhoiul de " contribuabili" inghesuiti si umiliti, pe scarile unei institutii platite din banii lor. Nu exista ghiseu de informatii, lumea umbla ametita intre etaje, stai la trei cozi sa platesti o taxa. Cine si de ce isi bate joc de noi?

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Martie 2014
Stire din Cetățenești : O "portiță" către o pensie mai mare
Sâmbătă, 15 Martie 2014
Stire din Social : Pensionarii, din ce în ce mai puțini
Pagina a fost generata in 1.9825 secunde