SEMNALE

"Dar-ar dracii-n ei! Scuzați expresia!"

1557
Supărați că primarul constănțean a închis "după mustață" unele din căminele de pensionari, vârstnicii se simt trădați și cer redeschiderea lor: "Cu o mână de angajați la aceste cluburi salvează primăria bugetul Constanței?

Dar-ar dracii-n ei! Scuzați expresia!" (M. Ion, 64 ani)

După ce, o bună perioadă de timp, primarul Constanței și-a pregătit cu asiduitate segmentul de pensionari, ademenindu-i la vot și prin inaugurarea cu fast a cluburilor pentru vârstnici, în ultimul timp n-a avut nicio "jenă să le pună lacătul pe ușă, ca și când noi nu suntem aceiași. Sigur nu mai candidează și n-are de ce să ne mai țină în brațe!". (D. G., 66 ani).

Percepția aproape generală a deschiderii cluburilor de pensionari (de vară și de iarnă), ca și a pachetelor cu alimente, este aceea că edilul șef constănțean a dorit să le arate recunoștință vârstni-cilor pentru consecvența cu care l-au ajutat să câștige trei mandate de primar, probabil și pe al patrulea! Foarte frumos! Ce-i rău în asta? - și-au zis mulți la vremea respectivă. După ce au văzut însă că primarul a început să închidă din cluburile de pensionari, cei din zonele afectate de această decizie s-au simțit trădați și au început să reacționeze.

"Nu-i pasă lui de ordonanțele lui Boc!"

Primarul Radu Mazăre a dat vina pe Guvern și pe OUG nr. 63 din 2010 pentru restructurările pe care a trebuit să le facă la nivelul primăriei. Iar printre disponibilizați, s-a gândit să-i includă și pe… lucrătorii de la unele cluburi de pensionari din Constanța, cel de la Casa de cultură a sindicatelor fiind primul pe listă.

"Când am văzut că a pus lacătul pe ușa clubului de la Casa de Cultură, am văzut negru în fața ochilor. E clar că s-a lucrat după mustață. Dacă a bănuit că n-a fost votat cum trebuie de cei din zonă, ne-a închis clubul.

Nu-i pasă lui de ordonanțele lui Boc! Dacă-i păsa, le închidea pe toate!" - ni s-a plâns un pensionar care a insistat să nu-i dăm numele.

"Cu noi face el economie la buget?"

"Noi nu vrem ceaiuri și cafele din bugetul orașului, doar adăpostul, că e răcoros și ne protejează de curent. Ne arde soarele-n cap pe băncile alea, că nu prea mai e umbră. Sau nu mai știu că ne-au distrus parcul? La Casa de cultură te zboară și curentul! Unde să ne mai odihnim și noi? La o adică, putem să măturăm, că tot stăm degeaba! Numai să rupă lacătul! Știți ce mi-a zis fiu-meu? Bine v-a făcut-o, că nici voi nu știți pentru ce l-ați votat!" (M.G., 62 ani)

"Ne prostesc"

"Am o fată care stă vizavi de mall și îi trântește primăria sub nas un turn de a băgat-o de nervi în spital. Aici nu mai ține primarul nostru cont de legi, de ordonanțe, de ce spun Băsescu și Boc, de ce spune Mediul? Ține cont de ce vrea el și punct. Ne prostesc! Probabil că ne și merităm soarta, am crezut în el, ne-am certat cu copiii. Îi cerem să redeschidă clubul de la Casa de cultură, că vedem noi de el! Măcar că a mai luat din parc, și tot trebuie să facă asta, dacă de noi nu îi mai pasă. Sigur nu mai candidează, altfel ne curta ca și până acum!" - ne-a spus un alt pensionar, care speră ca în zilele următoare să dispară lacătul de pe ușa clubului care "a făcut parte din viața noastră. Noi, pensionarii, nu suntem așa pretențioși!" 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Aprilie 2011
Stire din Diverse : E sâmbătă, e timpul să ne distrăm!
Sâmbătă, 26 Februarie 2011
Stire din Social : "Mai bine la azil decât acasă"
Miercuri, 06 Octombrie 2010
Stire din Social : Calculați-vă singuri pensia!
Pagina a fost generata in 1.0072 secunde