Stațiunea Mamaia – o fată simplă de la țară, deghizată în orășeancă

3181
Stațiunea Mamaia – o fată simplă de la țară, deghizată în orășeancă - a2f8f8c76cf98961633b4316ea9c0af0.jpg

Articole de la același autor

Am auzit cu toții declarația standard a primarului Mazăre cu care răspunde la întrebarea "De ce nu faceți nimic pentru Constanța?". Chipurile Mamaia atrage turiști cu bani, care merg în cluburi luxoase și cheltuiesc mult, revigorând economia locală, așa că e important să investim acolo.

Știți care este primul lucru pe care îl vezi, când intri în Mamaia? Un cort plin cu maneliști, care urlă până la cinci dimineața, făcându-se auziți de la câțiva kilometri distanță. Lux, stil, trend – o adevărată momeală pentru clasa superioară, să moară toți dușmanii mei dacă vă mint.
Continuând la pas, ajung la același vechi Sat de Vacanță, cu aceleași terase mizerabile, în care prețurile au urcat invers proporțional cu calitatea hamsiilor.
Imediat ce trec de hotelul Perla mă izbește cu forță în timpane "volumul" stațiunii. Fiecare cârciumă face tot posibilul să-și întreacă vecinii la capitolul sonorizare, generând astfel un vacarm glorios.
La autoservire este închis, spre disperarea familiilor compacte, ajunse la mare din cele mai improbabile colțuri ale țării. La prima terasă, un turc se laudă cu șaorma lui turcească. Nu costă decât 14 lei, preț entry-level, "că doar nu poți să pui preț de Cazino lângă autoservire. N-ar mai veni nimeni".
Fac cale întoarsă, hotărât să încerc atracția principală a Mamaiei – telegondola. 20 lei, dus-întors. Este plăcut. Orașul lucește în depărtare, districtul Ovidiu se oglindește în lac, treci peste hoteluri antice și auzi și muzica de jos. Îmi închipui că mai ciudat este să stai în curtea hotelului antic și să vezi cum trece pe deasupra ta o tele-gondolă.

Meniuri ajustate din mers
Ajung la Cazino și, după ce îmi fac loc printre oamenii care mănâncă aluat dintr-un sombrero (10 lei porția, în caz că v-ați întrebat vreodată), ajung la baia publică din piațetă. Vin oameni cu săpun și șampon și se spală chiar acolo, lângă terasele de fițe. Cool.
Dacă vrei să mănânci, alege o terasă aglomerată. Va fi scump, dar măcar știi că ai mâncat ceva proaspăt. Aperitive la 5 -10 lei, garnituri de 7 – 8 lei, feluri principale de 15 – XXX lei.
Eu unul vreau o terasă românească, mai ales că într-una dintre ele cântă lăutarii. Ospătarul ne minte puțin, explicându-ne cum masa de sus e mai aerisită. E chiar mai cald, dar ce contează, să cânte lăutarii. Meniul arată ca teza la matematică a unui elev prost. Prețurile sunt tăiate cu pixul, de trei ori în unele cazuri. Spaghetele costau 15 lei, după care a venit vârful de sezon și au ajuns la 18 lei. Apoi a venit majorarea TVA și prețul a urcat la 21 lei. Nu mai zic de salturile făcute de porc, vită și sarmale. Papanași – 14 lei. De neprețuit. Nota adusă la final e de la altă masă. Încerc să chem chelnerul, dar nu te mai aude nimeni. Solistul a urcat la etaj și îi zbiară în ureche unei doamne, ceva într-o italiană de autogară, în timp ce soțul aruncă bancnote de 50 lei și zâmbește satisfăcut.

Unde-s prosoapele, unde-s cearșafurile?
Calitatea serviciilor este sublimă în Mamaia. Nici nu mă mai miră faptul că turiștii cazați la un hotel s-au revoltat și au chemat poliția, fiindcă nu li se schimbau prosoapele din cameră. De aceea tot trage Mazăre să construiască vile private prin stațiune. Acolo nu mai cheamă nimeni poliția.
În fine, după masă, e timpul pentru distracție ca-n Ibiza! Trec pe lângă niște cluburi sau lounge-uri, cum vreți să le spuneți, însă nimic nu mă incită.
Locurile seamănă cu o clinică de dezintoxicare. Grupuri de "prieteni" stau la măsuțe albe și privesc în gol, așteptând să vină asistenta cu o nouă perfuzie de votcă diluată și suprataxată. Până și muzica e de o monotonie molipsitoare.
Fac cale întoarsă, mă urc în telegondolă și mă îndrept spre cortul manelistic de la intrarea în stațiune. Între timp a venit Axinte, care îi face pe maneliști să râdă.
Chiar dacă pe plajă sunt pești morți și munți de alge, Mamaia rămâne una dintre cele mai populate stațiuni. În week-end au fost peste 36.000 de turiști, mai puțini decât în Neptun (37.800) și Costinești (41.000). Majoritatea sunt reprezentanți ai vestitei clase muncitoare, care se culcă la ora 22, după ce au stat în prealabil 12 ore pe plajă. Mamaia tot a lor a rămas.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5175 secunde