Pentru că nu are actele de angajare în regulă

Deși a furat din gestiunea firmei, nu i se poate imputa prejudiciul

935
Deși a furat din gestiunea firmei, nu i se poate imputa prejudiciul - 2e51781475bcf2b73e4027ba4cb94aa8.jpg
Contractele individuale de muncă încheiate între angajatori și salariați trebuie să fie înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă în termen de 20 de zile calendaristice de la data încheierii lor. Această responsabilitate revine angajatorului, care, dacă o ignoră, este sancționat cu amendă.

La unul dintre punctele de lucru ale firmei pe care o administrează, Ilie G., din Constanța, a angajat o persoană la 1 septembrie 2009. Administratorul susține că deși dosarul de angajare este complet, el conținând contractul de muncă, semnat inclusiv de angajată, adeverințele medicale cerute de lege, copii după actele de identitate, contractul de muncă, nu a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă nici până astăzi: "Pe criza asta, numai la verificat hârțoage nu mi-a stat mie mintea, cu toate că în vremuri mai bune, știind că la Resurse umane am o salariată care nu prea ține pasul cu legislația, o verificam, prin sondaj, din când în când. De data asta m-am bazat pe ea și uite că am făcut rău, acum trebuie să răspund eu pentru neglijența ei și alte alea. Nici noua angajată nu e ușă de biserică, pentru că ne-a tot amânat că își aduce cartea de muncă de la firma unde a lucrat înainte, dar n-a adus-o. Aiureala asta a durat din toamnă, perioadă în care, probabil profitând și de situația asta, angajata mea s-a pus pe furat și mi-a făcut o gaură serioasă la firmă, pe care vreau neapărat s-o recuperez".

Sufocat de problemele financiare
Administratorul firmei a recunoscut că din cauza problemelor financiare serioase pe care le are firma la această oră se teme că dacă… vor intra pe fir cei de la ITM, va fi obligat să plătească o amendă "grasă", or el chiar nu își permite un astfel de "lux". Cu atât mai mult în această situație dificilă se vede obligat să recupereze prejudiciul de la angajata suspectată a-l fi produs. "Mă aflu între ciocan și nicovală: nu vreau ca această persoană să mai lucreze la firmă la mine, deci n-am de gând să-i mai înregistrez contractul de muncă, dar nici nu pot s-o las așa, fără să-mi recuperez paguba. Ce pot face, legal, ca să nu-mi complic și mai mult situația?" - ne-a întrebat administratorul.

Intrarea în legalitate - singura soluție
De la Inspectoratul Teritorial de Muncă am aflat că, în această situație, procedura legală este una singură: să solicitați ITM înregistrarea contractului de muncă al respectivei angajate, desigur, asumându-vă și amenda prevăzută de lege pentru că ați ocolit acest demers, care s-a majorat la 3.000 de lei.
Abia după aceea veți putea demara procedura de cercetare disciplinară prealabilă, ai cărei pași sunt următorii: convocarea, în scris, a angajatei suspectate de furt, formarea unei comisii de disciplină, luarea unor declarații atât de la angajată, cât și de la alți angajați (martori) și dispunerea încetării contractului de muncă din motive disciplinare.
Probabil că și dumneavoastră știți că articolul 61 din Codul Muncii permite angajatorului să dispună concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Referitor la înregistrarea contractului de muncă la ITM, pentru finalizarea acestui demers trebuie să depuneți următoarele acte: contractul individual de muncă în trei exemplare, copii de pe actele de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie (dacă este cazul), copie de pe ultima diplomă de studii și declarație că persoana respectivă are sau nu are carnet de muncă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5159 secunde