SEMNALE

"E treaba mea când citesc apometrul și de unde îl cumpăr!"

3635

Articole de la același autor

Performanțele apometrelor depind, printre altele, și de clasa lor de precizie. Referitor la indecșii de consum ai apometrelor individuale, se recomandă ca aceștia să fie citiți în aceeași zi cu cei ai contorului de branșament.

Chiar dacă un imobil este con-torizat în totalitate, fără apometrul principal, numit de branșament, nu se poate. Referitor la responsabilitățile furnizorului de apă, acestea se opresc la branșamentul blocului, iar în interiorul condominiului, indiferent ce se întâmplă, responsabilitatea rezolvării disfuncționalităților de orice fel aparține locatarilor și asociației de proprietari.
Din păcate, din tot felul de cauze, printre care și comunicarea defectuoasă dintre asociație și locatari, beneficiile contorizării fie sunt bagatelizate, fie nu sunt luate deloc în calcul, situație care, inevitabil, generează conflicte interminabile.
"Avem un președinte de asociație mai rău ca o dădacă. Toată ziua ne bate la cap să facem și să dregem, mai rău ca pe vremea comuniștilor. Ne-a obligat să ne punem toți apometre, că o să ne fie mai ieftin la facturi. Poate pentru el! Eu știu că are un cui pentru mine că nu l-am luat de la firma de mi-a recomandat-o el, dar e treaba mea de unde cumpăr. Are garanție, care e problema? Ce are de făcut mai mult acest apometru decât să măsoare consumul de apă?" (Alin Veruci, 41 ani). "Mai bine nu ne puneam apometre și repartitoare, avem la probleme cu ele! Mai nou, s-a pus afiș la avizierul asociației să le citim fix în aceeași zi în care se citește apometrul de la branșamentul blocului. Cică dacă nu facem așa, apar diferențe și oamenii se ceartă. E treaba mea când citesc apometrul, e verificat, sigilat, n-am pus mâna pe el să-l desfac sau să-l repar, ce-i cu abureala asta? Președintele blocului spune că asta ajută la facturări corecte, dar să nu te țepuiești mi se pare imposibil, doar trăim în România" (Ileana Soreanu)

"Cumpără de unde apucă și pe urmă se plâng!"
Atât în buletinele editate de Uniunea Județeană a Asociațiilor de Proprietari, cât și în întâlnirile cu locatarii și reprezentanții asociațiilor, s-a pus de nenumărate ori problema necesității procurării apometrelor cu cea mai bună clasă de precizie - ne-a explicat Marcel Dragu, președintele uniunii. Din păcate, atunci când se trece la montare, puțini sunt cei care le ascultă recomandările și cumpără de unde apucă: "Îi costă probabil mai ieftin, le montează cu nea nu știu cine neautorizat, apoi se plâng pe la ziare sau pe la uniune. Nu e cazul să se crampo-neze, mai bine să aibă în vedere că apometrele diferă ca precizie!".
Ca și clasificare în funcție de performanțe, apometrele au patru clase de precizie: A (mai slabă, în general apometre care se pot monta și pe verticală, prevăzute cu etichetă "AV"), B (mai performante, cu montaj pe orizontală, etichetă cu "BH"), C (precizie mare, montate de RAJA!),pentru consum și D pentru aparate etalon (la verificarea metrologică). Mai există și apo-metre cu citire de la distanță, ultraperformante, dar costă!!
Referitor la citirea contoarelor, și aici sunt câteva chestiuni ce trebuie avute în vedere, cea mai importantă fiind aceea ca toți proprietarii să predea fișele (la "autocitire") în aceeași zi cu citirea branșamentului. O asemenea condiție trebuie inclusă în convențiile încheiate între locatari și asociație, iar dacă ea nu se respectă, conducerea asociației poate să dispună neluarea în considerare a indecșilor apometrelor individuale neaduse la timp. Dacă președinții ar colabora mai strâns cu locatarii, aceștia din urmă, oricât ar fi de reticenți, până la urmă o să înțeleagă că chestiuni aparent minore atârnă greu la întocmirea facturilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 25 Noiembrie 2010
Stire din Cetățenești : "Sesam, deschide-te!"
Miercuri, 22 Decembrie 2010
Stire din Sănătate : Cum să trecem sănătoși de iarnă
Pagina a fost generata in 1.0877 secunde