VOX POPULI

Ecologiști "pur sânge", e momentul să vă arătați!

2504
Ecologiști
După ce au aflat, cu stupoare, din ziarul nostru, că este posibil ca articolul care interzice schimbarea destinației spațiilor verzi să fie exclus, "de-adevăratelea", dintr-o ordonanță de guvern, un grup de cititori propune "ecologiștilor pur sânge să inițieze o campanie dură împotriva genocidului naturii până când nu va fi prea târziu!".

"Eu citesc liniștit ziarul Cuget liber chiar din momentul în care este pus pe net și vreau să vă spun că editorialul doamnei Alina Bârgăoanu Vasiliu care a apărut marți, 22 iunie, mi-a dat fiori. L-am recitit de două ori, ca să nu fie loc de confuzii, însă eu asta am înțeles: că este posibil, dacă nu luăm atitudine la timp, ca chiar o lege a parlamentarilor noștri să dea mână liberă primăriilor din țara asta să facă ce vor mușchii lor cu parcurile și cu spațiile verzi pe care le păstoresc. Așa ceva nu se face nici măcar în orașele care se pot mândri cu multă verdeață, darămite în Constanța, unde, în ciuda poluării, spațiile verzi, parcurile, sunt distruse sistematic. M-am resemnat cu tăierea pensiilor și a salariilor, însă, vă spun sincer, cu tăierea spațiilor verzi de pe harta țării nu o să mă împac niciodată!" - este de părere Ivan Lucaciov (48 ani).
Abia reîntors din Timișoara, orașul său natal, bărbatul ne-a mărturisit că ori de câte ori vizitează localitatea de pe Bega are impresia că se află pe un tărâm ireal, comparativ cu urbea de la malul mării. Ne-a povestit că un prieten, consilier la Primăria Timișoara, i-a mărturisit că mai bine își rupe un picior decât să schilodească vreun parc din oraș: "iar Timișoara are parcuri, nu glumă, se știe că e numit și orașul parcurilor, al rozelor. Sincer, nu cred că edilii timișoreni o să profite de legea asta, dacă ea va fi aprobată, ca să mutileze orașul, însă la Constanța, va fi gura de oxigen care să-i permită primarului să distrugă și puținele spații verzi pe care le mai avem. Și vă spune asta un om care stă într-un bloc cu ferestrele întunecate din cauza unei clădiri avizate de primărie într-un loc total nepermis. Ia să faceți dumneavoastră o situație să vedeți câte blocuri din Constanța sunt în situația asta și după aia mai discutăm!".
I. Lucaciov mai are o nedumerire: nu înțelege cum este posibil ca edilii timișoreni să găsească resurse pentru întreținerea unor parcuri cu adevărat fastuoase, pline de flori exotice, frumoase și parfumate, ba chiar și de parcuri speciale pentru picnic - ultima găselniță a primăriei timișorene, pe când apetitul municipalității constănțene este îndreptat numai spre "mutilarea și a ceea ce a mai rămas din parcuri, ca să nu mai vorbim că la capitolul întreținere, au nota doi din partea mea. Halal oraș european!".

Lege împotriva legalității?
Tiberiu Mareș (56 ani) ne-a spus că este o persoană pașnică, însă dacă "politicienii nu vor îndrepta greșeala asta enormă, chiar eu o să-i instig pe constănțeni să iasă în stradă și să protesteze! Sper să fim ajutați de adevărații ecologiști, care trebuie să se miște la timp. Acum au ocazia să se arate și să facă o petiție on-line, pe care s-o semneze toți cei care nu sunt de acord cu mutilarea unui oraș, și așa mutilat destul!".
Dreptul la un mediu sănătos și echilibrat din punct de vedere ecologic este garantat prin Constituția României, iar normele europene prevăd 15 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor. Considerați că agresiunile asupra naturii, girate chiar prin lege, pot fi stopate printr-o atitudine fermă a societății civile?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7634 secunde