"Fac ce vreau în curtea mea!"

1265
Să te porți cu vecinii, cu oamenii în general, cum ți-ar plăcea să se poarte ei cu tine! - este una din legile nescrise pe care ar trebui să o aplice tot românul, în care s-a condensat tot bunul simț capabil să ne aducă pacea în viață. Din păcate, există persoane care fac tot ce pot pentru a testa rezistența la suportabilitate a celor
de lângă ei, fie că locuiesc la bloc sau la curte.

Aproapele nostru reușește de multe ori să ne enerveze, îi știm pe dinafară strigăturile de la beție, știm cine aduce mai mulți bani în casa vecinului și care stă mai prost cu nervii. O lume a zgomotelor aruncate oricând și oriunde, ca și când ar fi ceva normal, se spune că există la bloc, unde… casele sunt unite între ele. Cum s-ar spune, fiecare trăiește, se bucură, se supără, moare în prelungirea celorlalți, fără să se mai gândească la asta. Durerea este că acest trai la comun mai mult îi îndepărtează pe oameni, în loc să-i apropie.
În schimb, viața la curte ar trebui să fie altfel față de cea de la bloc, unde fiecare e așezat la casa lui, la curtea lui, nu-i așa? Crezând că răspunsul la această întrebare este afirmativ, Laur Afteniuc (52 ani) s-a mutat de la bloc la curte, în speranța că va avea o viață mai liniștită la bătrânețe. Cum vecinii nu ți-i alegi singur, bărbatul a avut ghinionul ca și la curte să aibă aceeași viață de calvar de la bloc: "Nu vreau să se creadă că toată lumea care stă la bloc este necivilizată, la fel și cea de la curte. Concluzia la care am ajuns eu este aceea că uscăturile domină copacii sănătoși. De când cu democrația asta, majoritatea se dau șmecheri, n-ai voie să faci observație cuiva, iar dacă te iei de copilul cuiva, te trezești cu poliția pe cap sau cu proces penal. La bloc, aproape că mă obișnuisem cu trântitul liftului, cu traseul țipetelor în toiul nopții, cu muzica spărgându-ți pereții, cu răhățeii de la cățelul vecinului, cu zgomote puternice la cele mai nepotrivite ore. Dar ,ca și la curte, lucrurile să nu difere prea mult, sincer, nu m-am așteptat!".

"Termină, domnule, cu ifosele de la bloc!"
Pentru că a avut "tupeul" să se ia de fiica unui vecin, L. Afteniuc este servit cu o porție zdravănă de "răzbunare" din partea tatălui acesteia, care vrea să le arate tuturor că în casa și curtea lor, doar familia lui face regulile: "M-am luat de fată, elevă, pentru că zi de zi deschidea de la opt dimineața geamul de la camera ei, dădea muzica la maxim, iar eu lucrez în ture și mă deranja. Noi nu avem geamuri termopan, abia am cumpărat casa și se aude orice zgomot, distanța dintre casele noastre fiind foarte mică. Atâta i-a trebuit lui taică-său, care știe când ies din tură, și indiferent de oră, pornește bormașina, dă câteva găuri habar n-am în ce, doar ca să mă trezească din somn, apoi își vede de ale lui. Nu îmi mai răspunde nici la salut, și-a mutat grătarul din cealaltă parte a curții chiar sub geamurile mele, ca să ne sature cu fum. Zilele trecute n-am mai suportat, m-am luat de el, și ce credeți că și-a cerut scuze? «Aicea ești la curte, domnule, termină cu ifosele de la bloc!», apoi mi-a întors spatele".

Unde e mai bine?
Având în vedere că nu doar apartamentele sunt unele în altele, ci și casele unifamiliale, a căror densitate, în Constanța, crește amețitor, cititorul nostru este debusolat total. Mai mult, regretă că a plecat de la bloc: "Acolo, măcar te ajuta asociația, era altceva! La curte, ce să fac? Am rugat un vecin să mă ajute cumva, că e mai vechi în zonă, însă mi-a zis că nu se bagă! Asta înseamnă că trebuie să suport bormașina aia blestemată câte zile oi avea?".

Sesizați Poliția!
Nu trebuie să-i suportați hachițele vecinului dumneavoastră toată viața, stimate domnule Afteniuc! Dacă pe cale amiabilă nu reușiți să îndulciți relațiile cu acesta, atunci luați legătura cu un agent de ordine publică din cadrul Poliției Comunitare, care știe ce are de făcut în situații privind nerespectarea normelor de conviețuire socială, de ordine și liniște publică. Totul, întrucât Legea nr. 61 din 1991, actualizată în 2011 promovează relațiile civilizate în viața cotidiană, obligând cetățenii să aibă un comportament civic, moral și responsabil. Așadar, și cei care locuiesc la curte, și cei de la bloc, dacă-și permit să tulbure liniștea aproapelui, primesc amenzi usturătoare. Cu condiția de a fi reclamați!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 24 Mai 2011
Stire din Cetățenești : Sărmăluțe grecești
Sâmbătă, 21 Mai 2011
Stire din Cetățenești : Idei pentru un mic dejun la pat
Pagina a fost generata in 1.677 secunde