Favorizarea unuia dintre copii alterează relațiile dintr-o familie

Scriam în ziarul nostru din 24 februarie a.c., că pentru imensa iubire revărsată asupra copiilor, părinții nu așteaptă de la aceștia medalii sau monumente. În adâncul sufletului lor, însă, ei speră ca predarea ștafetei de la o generație la alta să se facă armonios, iar eforturile lor părintești să fie răsplătite prin iubirea, respectul și recunoștința copiilor.

Chiar dacă, pentru unii, procesul educațional tradițional românesc este considerat depășit, iar duritatea vieții, în general, se răsfrânge și asupra relațiilor dintre părinți și copii, gestul unui tânăr de a-și revendica moștenirea, deși mama sa (Leonora V. Pârvu, din Constanța, 68 de ani), este încă în viață, a stârnit reacții controversate în rândul cititorilor noștri.

"Îți respecți părinții, îți respecți propria conștiință!"
"După ce am citit în ziarul dumneavoastră articolul "Deși mama este în viață, unul dintre fii își revendică moștenirea", am retrăit ceea ce făcusem eu în tinerețe. De-abia murise tata, eu aveam 23 de ani, iar sora mea, 19. Amândoi eram mult mai atașați de tata, față de mama, o femeie tare rece și distantă. Nici cu tata nu avea o relație mai caldă, n-am auzit-o niciodată să-i spună o vorbă bună, din contră, tot timpul se rățoia la el.
După ce a murit tata, eu și soră-mea am acuzat-o că i-a grăbit sfârșitul. S-a supărat tare, n-a mai vorbit cu noi, nu ne mai gătea, nu mai spăla, ce mai, își luase mâna de pe noi. Iar când a trebuit să facă succesiunea, noi ne-am cerut drepturile pe care legea ni le dădea. Am obligat-o să vândă casa, mașina, terenul pe care-l avea de la tata și să ne dea partea. Nu s-a opus, ne-a dat tot ce am cerut, dar ne-a întors spatele definitiv.
După câteva luni, o mătușă ne-a anunțat că a făcut comoție cerebrală. Au trecut doi ani de-atunci, iar noi umblăm din psiholog în psiholog. Nu mai avem pace, avem mustrări de conștiință. Abia acum ne-am dat seama că părinții trebuie respectați atunci când sunt în viață, chiar dacă sunt mai răi. Nu sunt de acord cu gestul tânărului de a-și cere moștenirea, deși mama lui trăiește. Poate că dacă n-aș fi trecut prin experiența asta, tot ca el aș fi procedat". (Valeriu Filea, 25 ani)

"Nici părinții să nu sară calul!"
"Din păcate, în multe familii se întâmplă lucruri mult mai urâte decât ceea ce ați scris dumneavoastră în acest articol. Iată povestea mea: când aveam patru ani, tatăl meu a murit, iar peste alți doi ani, mama s-a recăsătorit. Tatăl vitreg avea o fetiță cu cinci ani mai mare decât mine. Între timp, mama a vândut casa ei și ne-am mutat cu toții în casa tatălui vitreg. Banii s-au cheltuit la comun, nu știu, atât de orbită era mama de acest om, încât a făcut numai ce-a vrut el.
Când fiică-sa a împlinit 18 ani, a făcut un contract de donație pe numele ei, dar am continuat să locuim în aceeași casă. Nenorocirea a făcut ca tatăl vitreg să moară subit într-un accident, iar soră-mea să ne dea afară din casă, și pe mama, și pe mine, cât ai zice pește. Mama s-a retras la părinții ei, la țară, dar eu n-am vrut s-o urmez. Am rămas în Constanța, la o mătușă, dar n-am iertat-o nici până astăzi că a vândut casa făcută de mâinile lui tata. Și nici nu am s-o iert vreodată. Am suferit prea mult și nu sunt de acord că părinții trebuie respectați și atunci când nu merită! Dacă îți asumi să fii părinte, trebuie să-ți asumi și responsabilitățile".

Se spune că nimic nu se compară pe lumea asta cu o relație reușită între părinți și copiii lor. Însă, pentru ca această relație să fie atât de puternică pe cât ar trebui este nevoie de mult efort și răbdare, atât din partea părinților, cât și a copiilor și, mai ales, ca fiecare să înțeleagă poziția în care se află și să conștientizeze care sunt limitele ce nu trebuie depășite.