Gelozia dintre frați, un sentiment normal?

Dacă diferența între copii este între 18 luni și trei ani, reacțiile de gelozie sunt cele mai puternice. Când distanța este de un an, între copii se creează mai degrabă o relație de dependență reciprocă, asemănătoare celei dintre gemeni. Dacă este mai mare de patru ani, copiii au tendința de a stabili relații de independență unul față de altul.

"Necazul care mă face să cer ajutorul psihologului nu este neapărat că fetița mea cea mare e foarte geloasă pe surioara ei (între ele e o diferență de aproape trei ani). De când am adus-o de la maternitate am avut probleme, dar am zis că o să-și revină ea și până la urmă o să se bucure că are o soră. Am încercat să-i explic și cu frumosul, și cu bățul, dar tot degeaba. Poate că nici eu nu știu cum să le apropii, plus că o mai și altoiește pe aia mică. N-aș vrea să ajungă precum cumnatele mele, care și la 40 de ani se gelozesc!" - ni s-a confesat o tânără mamă, care ne-a mărturisit că s-a hotărât să facă și al doilea copil pentru ca "fata mea cea mare să nu fie singură pe lume. Obligația mea e să le apropii și rog psihologul să mă sprijine. Vă mulțumesc foarte mult!".

v v v

Într-adevăr, părinții sunt cei în măsură să influențeze evoluția relațiilor dintre frați, de aceea, psihologul Speranța Băcana apreciază preocuparea cititoarei noastre în legătură cu relația dintre copiii săi, cu atât mai mult cu cât bazele acesteia se pun de la cele mai fragede vârste. Este adevărat însă că dacă unii frați se împacă foarte bine încă de mici, alții nu reușesc să aibă o relație bună nici de-a lungul vieții, ajungând să fie adevărați rivali! Pe de altă parte, există și posibilitatea ca frații să se ciondănească atunci când sunt mici, dar să devină cei mai buni prieteni după ce cresc. Indiferent de situație, gelozia între frați este un sentiment normal, dar trebuie ținută sub control prin educație.

Pregătire psihologică

Când cel mic este deja în bur-tica mamei, părinții trebuie să-l pregătească pe primul născut că peste puțin timp va avea un frate sau o surioară. În ce constă pregătirea? Practic, pe întregul interval al sarcinii, trebuie să-i explice, în termeni clari și adecvați vârstei, ce se întâmplă, ce se află în burtica mamei, să-l… asculte pe bebeluș și chiar să-i vorbească. Și, mai ales, trebuie convins că el, ca frate mai mare, va avea un rol foarte important în creșterea celui mic. De asemenea, când îl vor aduce de la maternitate pe cel mic, cel mare va trebui să pri-mească atenție maximă: "Când vă întoarceți de la maternitate, acordați-i atenție maximă și oferiți-i un cadou ca din partea bebelușului. Lăsați-l să-l atingă, să-l pupe și să-l ia în brațe, să vorbească cu el. Dacă nu veți proceda așa, se va simți dat la o parte și de aici până la gelozie nu este decât un pas mic" – ne-a mai spus psihologul.

Atenție egală

Nu neapărat când sunt mici, dar și după ce copiii mai cresc, obliga-ția părinților este să le acorde amândurora același tratament și, mai ales, să nu facă echipă la diferite jocuri doar cu unul dintre ei. Dacă acest lucru nu este, totuși, posibil, va trebui să se ocupe de fiecare în parte prin rotație. De asemenea, obiceiul unor părinți de a compara copiii între ei este scânteia care alimentează rivalitatea între frați. În plus, dacă apar certuri, trebuie lăsați să depășească singuri situația și abia dacă nu se instalează pacea, trebuie separați pe moment, dar nu certați. Gelozia copilului mai poate avea un motiv: se întâmplă ca din lipsa timpului, unii părinți să ceară fraților mai mari să se ocupe de cei mici, lucru incorect, pentru că, indiferent de situația din familie, nu trebuie să fie privați de copilărie nici ei. Și, mai ales, nu le cereți celor mari să renunțe mereu la diverse lucruri în favoarea celor mici, care vor specula slăbiciunile părinților și vor trăi cu impresia că li se cuvine totul, ajungând să fie niște răsfățați. Dacă astfel de… amănunte nu sunt bine gestionate de către părinți, gelozia dintre frați, la un moment dat un sentiment normal, se poate transfera cu ușurință în viața viitorului adult sub forma unor comportamente dezaptative. Pentru a nu se ajunge atât de departe, este esențial ca părinții să fie precauți în privința gradului de atenție pe care îl acordă copiilor.