Ghidul cetățeanului european

228
Ghidul cetățeanului european - eu-1321047236.jpg
"Aș vrea să știu când pot să cer banii înapoi, ca pasager, atunci când compania aeriană nu-și face treaba așa cum a promis? Aș putea afla exact care sunt aceste obligații, că doar și românii sunt cetățeni europeni, merită respect, cotizăm și noi la bugetul Europei!" (Mariana Spirea).

v v v

De exemplu, o întârziere de cel puțin cinci ore dă pasagerilor dreptul de a li se oferi rambursarea, în termen de șapte zile, a întregului cost al biletului, la prețul de achiziție pentru partea sau părțile de călătorie neefectuate și pentru partea sau părțile deja efectuate, în cazul în care zborul devine inutil în raport cu planul de călătorie inițial al pasagerului, împreună cu, dacă este cazul, un zbor de retur la punctul de plecare inițial, cât mai repede posibil.

De reținut! Potrivit Curții Europene de Justiție, și o întârziere de mi-nim trei ore dă posibilitatea solicitării unei compensații, proporțional cu distanța ce trebuia efectuată cu avionul. Compensația se plă-tește în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată ban-car sau cec bancar. Dacă pasagerul își exprimă acordul în scris, compensația se poate oferi în bonuri de călătorii sau alte servicii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Stire din Cetățenești : Meniu de week-end
Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Stire din Cetățenești : De câtă apă are nevoie pisica
Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Stire din Cetățenești : Sucurile de casă pot îngrășa
Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Stire din Cetățenești : Custodia copiilor, eternul măr  al discordiei
Pagina a fost generata in 1.5307 secunde