Incredibil! În Constanța sunt parcuri fără nicio bancă!

1993
16

Articole de la același autor

În vreme ce parcurile din lumea civilizată sunt adevărate obiective turistice, din parcuri foarte cunoscute de pe raza orașului nostru lipsesc până și băncile, spre disperarea oamenilor, care au ajuns să se odihnească pe borduri, pietroaie sau direct pe iarbă.

Căsăpirea parcurilor, a spațiilor verzi, o știe tot constănțeanul, a devenit, din nefericire, un "sport" preferat de edilii urbei. Nemulțumirea oamenilor depășește orice limită când până și în porțiunile din parcurile care au scăpat de invazia betoanelor nu există nici măcar o bancă pe care să se poată relaxa, deși vremea bună s-a instalat de mult. În fond, ce caută oamenii în parcuri? Un pic de aer proaspăt și o mică porție de liniște și soare, sau umbră, în funcție de starea vremii, un popas într-un asemenea loc fiind, indiscutabil, un antidot dumnezeiesc la haosul cotidian.

Parcul primăriei, primul pe lista neagră

Constănțenii nici măcar nu îndrăznesc să aspire la standardele țărilor civilizate, în care parcurile sunt dotate cu toate minunile arhitecturale posibile, ceea ce le conferă statutul unor locuri excelente de relaxare, dar și al unor veritabile popasuri turistice, însă nici nu mai par dispuși să tolereze, la nesfârșit, indiferența edililor urbei în ceea ce privește soarta a ceea ce a mai rămas din parcurile orașului. Primul vizat este cel din incinta Primăriei orașului, unde oamenii sunt nevoiți să-și consume cât mai repede plimbările, din simplul motiv că lipsesc băncile pe care să se poată odihni: "Dispreț mai mare nici nu cred că există! Acest parc se află chiar sub ochii primarului și al subordonaților săi! Chiar nu vede nimeni din toată primăria asta că oameni bătrâni, mame cu copii în brațe se odihnesc pe pietroaie, pe borduri sau chiar direct pe iarbă, căci nimeni nu se învrednicește să aducă măcar băncile de anul trecut, ca să ne putem relaxa și noi? De parcă n-ar fi suficient că orașul acesta se sufocă sub greutatea betoanelor, care au apărut ca ciupercile după ploaie în aproape toate zonele verzi, acum ni se întoarce total spatele? Pentru ce plătim atâtea taxe și impozite? Se pare că, la Constanța, ignorarea nevoilor cetățenilor este ceva normal!" (L. Constantin).

"Am făcut nenumărate demersuri pe la primărie încă dinainte de 1 Mai, ca să se pună bănci în acest parc, ni s-a promis mereu că se rezolvă, dar nu s-au ținut de cuvânt. Se văd și din avion lăcașurile din parc destinate băncilor, care așteaptă să fie ocupate. Ca și când am cere cine știe ce dotări sofisticate și costisi-toare!" (Milena Preda).

În parcul din zona Gării CFR, situație similară

"Mă gândesc că așteaptă să treacă sezonul ca să pună și ei câteva bănci! Nu știu ce au de gând, dar știu sigur că nu au pic de respect pentru oameni. Unde s-a pomenit parc fără o bancă? Mulți vin, fac o tură, văd că n-au unde să se așeze, bombăne și pleacă. Dar toți plătesc taxe și impozite!" (Alexandru Fenghea).

Un alt constănțean care și-ar fi dorit să se relaxeze în acest parc, pe o vreme de-a dreptul superbă, Alexandru Pandele, ne-a spus cu amărăciune că numărul băncilor "a început să se subțieze din anii trecuți, însă acum s-au întrecut pe ei înșiși. Nu există nici măcar o bancă în tot parcul, dispreț maxim, toată lumea se plânge. Sunt scoase din toamnă și Dumnezeu știe pe unde zac, iar oamenii se așază pe pietre sau direct pe iarbă. Paradoxul este că e un parc păzit din banii noștri, deci pericolul ca băncile să dispară nu există!". "Am cerut la primărie să ne pună odată bănci în parc, dar… pauză. Probabil că domnul Mazăre e sigur că o să câștige un nou mandat și nu stă el în loc de băncile noastre! Cred că numai la Constanța e posibilă atâta indiferență față de cele mai elementare drepturi ale plătitorilor de taxe și impozite!" (Cristina Ană).

Oricât ar încerca să acorde circumstanțe atenuante edililor, oamenii nu găsesc nici măcar un singur motiv care să scuze indiferența edililor față de această incredibilă situație. "Poate că dacă o să fie arătați cu degetul prin ziar, o să ne ia și pe noi în considerație. Vrem să credem că suntem și noi o mică parte din societatea civilă!" (Laura Sofron).

Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
constantean
8 mai 2012
Chiar nu conteaza decat puiul curentat si kilu'de ulei

"pdl-istilor" de ce il faceti de ca.k.t pe maretul nostru primar-hotz chiar daca el se pregateste sa curete si bancile care au mai ramas prin parcuri si care au fost montate cu bani grei de TREI holding, drogatu-porcu-strutzu, mai are putin, patru ani, si gashka va avea Constanta in proprietate, si voi Noua Dobrogea va treziti sa le spuneti FRAIERILOR ca nu mai au nici banci in parcuri...

adi
8 mai 2012
banci

pai cate banci s-au infiintat in romania si au dat faliment din cauza crizei, normal ca au disparut si din parcuri

Vasile Ioan
8 mai 2012
Banci in parcul Garii CFR

Nu stiu cat de buna este ideea de a amplasa banci in parcul Garii CFR. Spun asta pentru ca se stie in zona garii sunt prezenti tot felul de indivizi dubiosi si asta ar fi o facilitate suplimentara pentru acestia de a stationa in acea zona. Cred ca ar creste riscul infractionalitatii in zona. Inainte de a lua o hotarare trebuie analizate atent si urmarile negative.

PENTRU VASILE IOAN
8 mai 2012
bai da destept esti.....

bai da destept estei bre nea vasile ioan roata....deci din cauza asta nu a pus primarul nostru curvar mascarici banci,ca nu cumva sa se puna vre-un dubios mai mare ca el pe ele....pai sa fim ai naibii ...ce gandire de mare ganditor.pai el a bagat bani in bungalourile lui din madagascar si nu i-au mai ramas de bancile voastre,fraierilor !!!!

Denisa
9 mai 2012
comentariu

Poate asta ar trebui sa le dea de gandit pensionarilor care-l tot voteaza pe Mazare pentru puiul ala primit din 6 in 6 luni...Nu ar trebui sa se lase cuceriti doar cu puiul si micii de 1 mai. Iata ca merg in parc si n-au unde sta. Ca sa nu zic ca sistemul de sanatate e la pamant, ca platesc mult la caldura si multe altele. E greu pentru un pensionar sa traiasca, dar nici nu-si usureaza viata votand altceva afara de Mazare....Chiru spre exeplu pare un contracandidat puternic. Si daca am incerca, mai rau decat a fost pana acum n-are cum sa fie!

rzvan
9 mai 2012
ne pasa de constanta

Cu alte cuvinte,este schimbarea pe care o asteptam in Constanta-ii pasa de constanteni,e serios,familist si poate sa-l bata pe Mazare.

Aldo
9 mai 2012
parcuri

Culmea e ca primul pe lista neagra este tocmai parcul primariei. Pai domnule primar, de ce nu ati iesit in parc sa stati de vorba cu cetatenii, stand pe banca si cugetand la problemele lor? Asa observati ca oamenii n-au unde sta jos, si ca mai aveati ceva de facut! Aaaa, poate canapelele din cluburi sunt suficiente? Pai cei batrani sau copiii n-au ce cauta acolo....

niko
9 mai 2012
CONSTANTA MERITA MAI MULT

dar nu vad dc l-ar interesa pe mazare ca nu sunt banci in parcuri sau ca sunt n probleme de rezolvat,din moment ce la el prioritate au ,bautura ,femeile ,clubburile si drogurile,intr-un singur cuvant DISTRACTIA, CONSTANTA MERITA MAI MULT,e timpul pentru o schimbare.avem nevoie de cineva care sa ne scape de" gunoaiele" lui mazare,Dl Chiru este schimbarea de care avem nevoie.

rzvan
9 mai 2012
ne pasa de constanta

Va scapa Constanta de ,,gunoaiele" lui mazare-nu va face curat doar pe bulevarde si in Mamaia,ci si in celelalte cartiere.E preocupat de siguranta pe strazi-a infiintat Inspectia Civila,cu voluntari si oameni pe care ii plateste din propriul buzunar.

mama dana
9 mai 2012
:(

Stiti ce frustrant este sa iesi cu copilul mic prin parc si sa n-ai unde sta cu el la umbra, sa-i dai o banana sau sa se mai odihneasca? Pentru ca vreau banci, si pentru ca in 3 mandate nu a fost in stare sa puna, anul acesta nu-i voi mai da votul meu lui Mazare!

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6788 secunde