Să facem din Mamaia un bordel. Așa vrea Mazăre

3213
17
Să facem din Mamaia un bordel. Așa vrea Mazăre - cosminzaporojan1-1336023418.jpg

Articole de la același autor

Cu fruntea transpirată, în bermude galbene și cu un trabuc obosit în colțul gurii, se uită sictirit la convoiul de limuzine și bolizi care stau să dea năvală. Doar bariera din Mamaia se mai pune stavilă în fața miilor de cai putere. El stă liniștit și, tacticos, îi numără. Le cere cu juma de gură pașaportul sau actele de identitate indivizilor ce răsar de sub volane, cu lanțuri groase la gât și turbane albe. "Bun, arab. Bine ați venit. Parcați în Mamaia, pe partea dreaptă. Fetele vă așteaptă. Ați nimerit bine, pe tura de zi avem câteva eleve delicioase. Proaspete, de la generală și liceu. Personal, le-am ales pe sprânceană. Diseară avem altă marfă. Astea mici trebuie să se ducă la culcare devreme, mâine dimineață se duc la școală. Oricât aș insista, părinții nu le lasă mai mult. O să dau eu o lege și o să rezolv problema, dar până atunci, vă puteți delecta cu fete la fel de frumoase, studente, șomere, soții și mame. La noi, femeia face turismul", spuse el, gesticulând generos în timp ce bariera cobora și se ridica ritmat, salutând parcă fiecare invitat. "Pesemne că ăsta e șeicul lor de pe aici", își ziseră oaspeții, bucuroși de prezentarea succintă dar convingătoare făcută de gazdă.
Deși pare un foileton, din păcate nu este. Este trista realitate, este proiecția imaginației și dorinței actualului primar al Constanței. El dorește ca în Mamaia să vină arabi. Dar nu pentru nisip, nu pentru mare și plajă, nu pentru hotelurile de lux, ci pentru fete. Cu alte cuvinte, dacă tot a transformat stațiunea într-un cartier plin de betoane al Constanței, măcar să îi pună felinare roșii la intrare. De ce s-a ajuns aici? De ce edilul Constanței promovează turismul sexual ca pe un proiect de revitalizare al orașului? De ce nu poate exista turism în realul sens al cuvântului? Este simplu. Pentru că în Mamaia nu se mai poate face turism deoarece stațiunea a fost sufocată an de an de noi construcții, deoarece plaja a fost cotropită de hoteluri, blocuri, restaurante și terase, spațiile verzi au fost înghițite sub tone de ciment. Turistul nu mai are ce face în Mamaia. Iar atunci, pentru că tot nu mai e nimic de vânzare, primarul propune să ne vindem fetele. Clienți le găsește el. Arabi de preferat, pentru că plătesc bine, după cum mărturisește chiar el.
Este clar că actualul edil al Constanței are tot mai multe derapaje în ceea ce privește declarațiile cu tentă sexuală. Periculos este că, sub aburii puterii, amețit de atâtea călătorii, petreceri și femei, nu se mai poate controla, nu își mai fixează bine reperele în timp și spațiu și ajunge să le vorbească copiilor de grădiniță despre cum se vor "încăleca" băiețeii cu fetițele când vor crește mari. Nu numai că sunt triste astfel de declarații, dar sunt mai ales periculoase. Iar nimeni nu ia nicio atitudine. De ce?
Într-o țară civilizată, normală, astfel de personaje nu sunt acceptate, tolerate, mai ales în școli și grădinițe. Primarul ar trebui să țină minte un lucru: el este ales pentru a administra un oraș și nu pentru a găsi "clienți" constănțencelor frumoase. Dacă nu știe, proxenetismul, sub orice formă a lui, este infracțiune și este pedepsită de lege.

Comentează știrea

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
naecoaie
3 mai 2012
mamaia bordel

Vai de capul tau ai ajuns bai mazarica...mai ai putin si dai dreacu coltu, gasesti tu numa curve pe lumea ailalta...ca te minca undeva deatita bine...ti-a ramas creieru cit bobu de mazare de atitea prafuri...

Marcu Alin
3 mai 2012
bai frate...

asta cu smurd e stresant...pt toti cei care va citim.. rezolvati problema cu el..ca sa nu va scada traficul pt ca si in zilele trecute am vazut destui care spuneau sa-l banati ..sa-l stergeti ...eu va cred ca va distreaza faptul ca pe altii ii enerveaza dar sabia are 2 taisuri si s-ar putea sa va pierdeti multi cititori din cauza lui...

Peshtele Mazariche
3 mai 2012
Propunere turism sexual

Pentru atragera unui numar si mai mare de vizitatori prin turism sexual ,Mazare sa organizeze si o parada a homosexualilor ,iar el sa dasseze samba in mijlocul lor !!!! Doar asa O sa avem deverul si bogatia pe care le dorim !

goe
3 mai 2012
sex,sex,sex

da,da,da ! asta vrem! un primar homalau si cretinol!

Răspuns la: Propunere turism sexual
Adăugat de : Peshtele Mazariche, 3 mai 2012
Pentru atragera unui numar si mai mare de vizitatori prin turism sexual ,Mazare sa organizeze si o parada a homosexualilor ,iar el sa dasseze samba...
rex
3 mai 2012
jos ciuma portocalie

Cosmine! gandirea ta este data de MATRAGUNA cea care este hrana ta de baza, altfel ai avea un alt stil de a scrie.Tu nu vezi ca aceasta gasca de derbedei ce formeaza pd-ul este putreda si este in curs de dezintegrare si asta vine de la coruptie, hotie, minciuna si ura fata de romani.

gina
3 mai 2012
sex and drugs

Atata timp cat e plin de dobitoci gen dl rex care stau si-l pupa-n fund pe alde mazare si gasca lui, n-ai cum sa schimbi nimic in orasul asta. Sex and drugs in the city..asta e Constanta, asta e primarul: un drogat obsedat

un oarecare
3 mai 2012
Turism cu calugarite

Atunci faceti voi o campanie de promovare a turismului pe Litoral, cu calugari si calugarite ! Sau promovati turismul cu imaginii de la Vama Veche, cu drogati si tineri in coma alcoolica, daca nu va plac fetele frumoase !

mihai
3 mai 2012
Spectacole de samba

Va placea cand Mazare aducea pe litoral trupe de samba si atragea cu ele turisti ! Acum ii cautati nod in papura pentru orice !

9. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

cristi
3 mai 2012
Important

Daca stii sa copiezi si sa lipesti un anunt ,atunci poti castiga bani lucrand de acasa pe internet.Tot ceea ce iti trebuie este sa ai un calculator si conexiune la internet.Nu iti trebuie decat 10 minute pe zi ca sa pui un anunt.Daca vreti sa aflati mai multe detalii puteti intra in contact prin email [email protected]. Se castiga bani in fiecare zi. Sa aveti o zi buna!

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8449 secunde