Locatari cu eternă sămânță de scandal

"Le pute tot ce mișcă în blocul nostru!"

2442

Articole de la același autor

Disputele între locatari nu mai miră pe nimeni. Ele deranjează cu adevărat dacă sunt artificiale și declanșate de persoane de la care se așteaptă aplanarea conflictelor, nicidecum alimentarea lor.

"Avem în blocul nostru trei familii de pensionari care locuiesc pe același palier. La prima vedere, oamenii, cu vârste între 67 și 72 de ani, par de treabă. Când m-am mutat, acum doi ani, adminis-tratorul m-a pus în gardă și mi-a recomandat să nu-i bag în seamă, chiar dacă se iau de mine. Mi-a povestit câte a îndurat atunci când a trebuit să transforme asociația de locatari în una de proprietari. Totuși, nu mi-am imaginat că preocuparea acestor oameni este să-și învingă propria plictiseală terorizându-i pe cei care muncesc" – ne-a povestit Tiberiu Corzianu (39 ani), din Constanța.
Bărbatul s-a gândit să le dea o lecție "venerabililor" pentru că nu mai suportă să fie reclamat peste tot din motive "imaginare, numai de ei știute". Ne-a povestit că, recent, s-a trezit cu doi gardieni publici la ușă, "trimiși în inspecție de grijuliii mei vecini, care s-au plâns că demolez apartamentul fără autorizație, iar lor, care locuiesc sub mine, era cât pe ce să le cadă tavanele în cap. După ce i-am informat că nu fac nimic ilegal, m-au acuzat că sunt mână în mână cu gardienii, că le-am dat eu ceva de m-au lăsat în pace!".
T. C. ne-a confirmat că a avut șantier în apartament, însă, după ce a discutat cu administratorul blocului, a aflat că pentru nicio lucrare nu avea nevoie de autorizație de la primărie. Le-a comunicat acest lucru și "recalcitranților, care ne-au acuzat, pe mine și pe administrator, că ne place să înșelăm oamenii. Ne-au acuzat că nu am cerut aprobarea adunării generale pentru lucrări, că unii locatari care nu plătesc penalități îl țin în brațe pe președinte, iar discuțiile au degenerat urât de tot. Le-am explicat că nu fac altceva decât să schimb parchetul într-o cameră, să montez un aparat de aer condiționat și să repar instalațiile interioare, că mai curge apa pe unde nu trebuie, dar nu m-au crezut. Probabil ar fi vrut să se convingă ei, dar dacă îi invitam în casă cine știe ce mai inventau!".

Modificări interioare care nu au nevoie de autorizație
Administratorul asociației, Laura Ion, a recunoscut că există câțiva "vârstnici la care le pute tot ce mișcă în blocul nostru și ne dau mari dureri de cap, dar nu avem ce le face. Chiar copiii dumnealor, oameni respectabili în oraș, comunică greu cu ei, însă ne-au rugat să nu le dăm apă la moară. În loc să ne sfătuiască, ei bagă fitilul între locatari și să știți că nu toți sunt dispuși să le suporte la nesfârșit atitudinea!".
Precizând că Tiberiu Corzianu a efectuat lucrări care nu aveau nevoie de autorizație și sperând în aplanarea conflictului, administratorul ne-a prezentat lista cu lucrările ce pot fi efectuate de proprietarii apartamentelor fără autorizație: l reparații la împrejmuiri, acoperișuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora și materialele din care sunt executate l reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei l reparații și înlocuiri sobe de încălzit l zugrăveli și vop-sitorii interioare l zugrăveli și vop-sitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culorile clădirilor l reparații la instalațiile interioare, la branșa-mentele și racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății, montarea sistemelor locale de încălzire și preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum și montarea aparatelor individuale de climatizare sau contorizare a consumurilor de utilități l reparații și înlocuiri de pardoseli l reparații și înlocuiri la finisajele interioare și exterioare - tencuieli, placaje, altele asemenea - la trotuare, la ziduri de sprijin și la scări de acces, fără modificarea calității și a aspectului elementelor constructive.
Dacă este vorba despre orice alte lucrări care nu se încadrează în prevederile de mai sus sau dacă operațiunile de montaj ar modifica structura de rezistență prin spargeri, tăieri, încărcări excesive sau pericole de explozie, este necesară obținerea autorizației de construire.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 15 August 2009
Stire din Cetățenești : Aruncă gunoaiele pe geam, de la etaj
Pagina a fost generata in 0.5054 secunde