Metehne de iarnă care te umplu de energie

209
Când vremea este rece și mohorâtă, nu prea-ți vine să stai prea mult afară. Pentru a nu pica în… butoiul cu melancolie, specialiștii au câteva sfaturi privind obiceiurile interesante, care ne-ar putea umple de energie și în astfel de împrejurări:


Dansul din sufragerie… Mai ales dacă ești o persoană care îți place sportul și mișcarea, în general, fără doar și poate că îți vor lipsi orele petrecute în mijlocul naturii, plimbările prin parc etc. Dacă însă îți dorești să faci mișcare, iar specialiștii recomanda asta din plin, o poți face fără probleme chiar la tine acasă. Pentru asta nu ai nevoie decât de o melodie antrenantă și de un pic de imaginație. Astfel, combinând exercițiile fizice cu acordurile muzicale, vei face și mișcare, dar vei avea și un confort psihic mai bun. În plus, ca să fie haiul mai mare, poți invita la dans toată familia. 
Ceaiul aromat. Dacă ai o stare de plictiseală sau de oboseală, după o zi extenuantă de muncă, un ceai cu tentă exotică sau cu arome de scorțișoară și vanilie te poate relaxa maxim. Așadar, transformă servirea ceaiului într-un răsfăț și, din nou, nu doar pentru tine, ci pentru întreaga familie. Apoi, când serviți ceaiul aromat, puneți o melodie interesantă și, de ce nu, întindeți o pătură moale pe parchet, pe care să vă așezați.

Vizionarea unui film. Ce poate fi mai relaxant decât un film bun, în compania celor dragi? În cazul în care n-ai chef să ieși din casă și să te deplasezi la un cinemtograf, poți să faci rost de o casetă cu filmul preferat sau te poți energiza citind o carte bună. Tot de energie pozitivă te pot umple și activități pe care le faci cu plăcere, precum împletitul, croșetatul, desenatul, dar și diverse jocuri. Iată, sunt multe activități relaxante și energizante, în același timp, care se pretează pentru zilele geroase de iarnă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 07 Ianuarie 2013
Stire din Cetățenești : Ce suferințe arată somnolența
Pagina a fost generata in 1.4016 secunde