Pentru sănătatea dumneavoastră

Moderație la masa de Paște

339
Moderație la masa de Paște - 049d3ae113ca342247393d36bb9933ac.jpg
"Pentru mine, sărbătoarea Paștelui este o amenințare, dacă pot să spun așa, pentru că sufăr de obezitate. N-o să înșir aici și alte probleme pe care le am, dar aș vrea să știu dacă chiar nu am voie să mănânc niciun fel de produs tradițional, că doar om sunt și eu!" (Ina, 42 ani)
l De Paște, specialiștii în nutriție recomandă moderație: la o masă am putea consuma o friptură obișnuită de 100-150 de grame, o felie, maximum două de cozonac și un pahar de vin.
l Pentru a te asigura că nu mănânci o cantitate mare de grăsimi, prepară drobul cu pui în loc de miel.
l Evitarea cărnii de miel este indicată mai ales persoanelor care au observat în trecut că nu o tole-rează, acestea acuzând disconfort abdominal, senzația de vomă, greață.
l Deși nu pot fi evitate în aceste zile, ouăle ar trebui consumate în cantități cât mai mici, mai ales de către persoanele care știu că au colesterolul mărit (un ou conține colesterol cât necesarul pentru două zile).
l Specialiștii recomandă să consumi la fiecare masă o salată stropită cu zeamă de lămâie sau un fruct, pentru a contracara efectele alimentelor mai grele.
l În loc de cozonac, care este greu de digerat din cauza procesului elaborat de preparare și a conținutului ridicat de nuci, poți face o pască numai din brânză, ou, vanilie și stafide.
l Persoanele care au probleme de greutate sau diabeticii au la alegere prăjiturile cu zaharină lichidă, care nu-și modifică gustul la temperaturi crescute, cum se întâmplă cu îndulcitorii obișnuiți, sub formă de pastile. Astfel de prăjituri au un aport aproape zero caloric. Pentru celelalte persoane, recomandate sunt tartele cu fructe, care au mai puține calorii decât cele care conțin creme.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 01 Aprilie 2010
Stire din Cetățenești : Vopsiți natural ouăle!
Miercuri, 31 Martie 2010
Stire din Cetățenești : Înghite pastile aiurea
Miercuri, 31 Martie 2010
Stire din Cetățenești : Atenție, cad "amenzi pascale"!
Marţi, 30 Martie 2010
Stire din Cetățenești : Sfaturi
Pagina a fost generata in 1.6076 secunde