Semnale

"Neică, nimeni nu-i de capul lui în bloc!"

1643
1
E aproape un obicei ca ori de câte ori apar conflicte între locatarii unui bloc și conducerea asociației, vina să se paseze dintr-o direcție în alta. Totul, întrucât nu se prea știe că, în caz de contravenții, de amenzi, nu sunt scutiți nici locatarii, nici conducerea asociației.

Scriam în ziarul nostru de ieri că legislația privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, nu îi exonereză de răspundere nici pe proprietarii ce refuză să ia măsurile necesare menținerii în stare de siguranță a clădirii. Loviți în moalele capului de această reglementare, ca și când ar fi ceva nou (ea se regăsește în Legea nr. 230 din 2007), mulți locatari refuză să-și respecte anumite obligații: "Eu nu am restanțe la întreținere, cu ce poate să mă agațe pe mine șeful asociației? Nu urlu noaptea în apartament… nu am animale… Cei din vârful asociației să plătească amenzi dacă nu merge bine treaba, nu locatarii la zi cu întreținerea! «Neică, nimeni nu-i de capul lui în bloc!», numai asta ne spune președintele!" (Adriana Piperea, 41 ani).

Eternele vicii de comunicare

Președintele asociației de proprietari, Nelu Ștefan, consideră că a ajuns să fie "reclamat la ziar" din cauză că 80 la sută dintre locatari nu participă la adunările generale, cu toate că sunt convocate așa cum prevede legea. Neavând posibilitatea să le explice în cadru organizat, că atât proprietarii, cât și cei din conducerea asociației au și drepturi, și obligații, dar sunt pasibili și de amenzi în caz de contravenții, pentru ca oamenii să dețină informațiile corecte, folo-sește acest prilej pentru a prezenta lista faptelor care constituie contravenții la nivelul unei asociații de proprietari: "Să vadă că nu sunt invenții, cum crede doamna Piperea. Recunosc, asta-i vorba mea: Neică, nimeni nu-i de capul lui în bloc! Sincer, nu văd ce-ar fi în neregulă cu asta sau nepoliticos! Cine face contravenție, plătește amenda, așa zice legea, nu eu!"

Lista contravențiilor

Potrivit Legii nr. 230 din 2007, constituie contravenții la nivelul asociației de proprietari următoarele fapte: a) neluarea de către proprietari, de către asociația de proprietari sau de către comitetul executiv al asociației de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea și menținerea în stare de siguranță a clădirii și a instalațiilor comune aferente pe toată durata existenței acestora; b) neîndeplinirea atribuțiilor de către președinte, membrii comitetului executiv, cenzori, administrator de imobil; c) neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreținere, reparații sau de înlocuire a elementelor de construcții și instalații aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalți proprietari; d) schimbarea de către proprietar a destinației locuinței fără autorizațiile și aprobările legale; e) modificarea aspectului proprietății comune, precum și a elementelor constructive ale clădirii fără aprobările și autorizațiile legale.

Comentează știrea

madalin
14 septembrie 2011
administrator hot

avem in bloc administratorul care fura din bani.Este prieten cu Bran (vecinul de sub mine ) si de 15 ani foloseste un spatiu dedicat uscatorului pentru propriul uz.Nici o amenintare ,nici o reclamatie nu-i poate da jos...Distruge peretii de 6 luni aproape zilnic deci aproape ZILNIC la orele de liniste distruge peretii ,scoala mortii ! O scoala pe ma-sa... Sa te vezi vedeta aici crucea ma-tii de bou.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.398 secunde